Lucian Avramescu
Ieri, un tamplar, care imi face de trei luni o usa banala, s-a infiintat, in sfarsit, la mine. Credeam ca imi monteaza usa. Promisese de 15 ori termene fara echivoc: „Joi, o aveti!”, „Maine usa e in toc!”. As! Meseriasul a venit sa-mi spuna, relaxat, ca a pierdut masurile si nici macar nu s-a apucat sa transeze materialul lemnos transportat la domiciliul respectivului, la termenul fixat de manuitorul de rindea. Am fost ispitit sa-l asasinez. In comanda mea figura explicit executia usii in termenul cel mai scurt. „In trei zile o aveti”, spusese, acum trei luni, tamplarul. Altfel, inaintam comanda altcuiva. M-a mintit constant, cu o nesimtire exersata. Mi-a si replicat: „Pai ce va suparati atata! Eu sunt meserias. Ce, nu stiti ca sunt meserias?” Adica meseriasul, prin vocatie si continut moral al meseriei nu trebuie sa se tina de cuvant. Halal!
Punctualitatea, in Romania, nu intra in genere in gramatica scolara si educatie. Pedagogia exemplului personal al celuilalt lipseste. De aceea sfidarea punctualitatii urca din pacate pana la institutiile inalte ale statului. Un fost prim ministru, Radu Vasile, statea (mi-a spus-o chiar un fost consilier al lui) ore in sir singur in birou, uitandu-se pe pereti, in timp ce 700 de oameni il asteptau intr-o sala pentru o sedinta anuntata la ora fixa. Diplomatul Mircea Geoana, sef de partid opozant azi, a intarziat circa patru ore la o intalnire a femeilor pesediste pe care trebuia s-o deschida, jignindu-le mortal. Politicianul a venit senin si a plecat fara sa-si ceara scuze. Bravo Mircea! E un inceput promitator de cariera glorioasa !
Sefii – e cred un reflex comunist din vremea lui Gheorghiu Dej – se lasa asteptati. Cu cat erau si sunt asteptati mai mult, cu atat deveneau si devin mai importanti. Un sef care soseste la timp, eventual inaintea subordonatilor, nu e sef. E un imbecil.
Tamplarul meu, prin educatie, ar fi mai putin tamplar, i-ar cadea rindeaua din mana, daca s-ar tine de cuvant, iar in personalitatea lui de mamaliga unsuroasa ar intra si ingredientul neglijabil al punctualitatii.
Eu continui sa raman un imbecil. Vin, invariabil, la intalniri cu cinci minute inaintea celuilalt sau celorlalti si imi iau toate precautiile pentru a nu intarzia. Mi-am predat intotdeauna in ziua si la ora anuntata articolul promis, intr-o cariera jurnalistica masurand decenii. Cusurul acesta mi-a pus un impozit greu pe eventuala consideratie a semenilor.
