Luiza RADULESCU
S-a facut trimitere, nu o data, la acel prefacut indemn: „Fa-te ca lucrezi !”, sub semnul caruia s-a intrat in democratie. Si, in timp, chiar daca a mai fost uitat, de cate ori a fost readus in actualitate s-a dovedit si mai puternic, apropiindu-se de un blestem. Suntem la jumatatea unui mandat parlamentar sub care, daca tragem linie, va fi greu sa contabilizam nu ceea ce sa facem, ci ceea ce n-ar fi trebuit facut ! Multi au stiut sa se prefaca a lucra si aceasta le-a ocupat tot timpul; ba, au fost si platiti ! Lansand mereu ideea anticipatelor, creand aliante si coalitii, apoi mentinandu-le, aruncand cand fumigene, cand bombe intre palate, iata cum s-a guvernat o Romanie peste care s-au abatut de toate: valuri de inundatii, seceta, scumpiri, stegulete europene rosii si galbene. Politica a avut cand instabilitatea nisipurilor miscatoare, cand misterul Triunghiului Bermudelor, cand parfum de tradare. „Dosariada” risca sa aseze acum societatea noastra pe butoiul cu pulbere al unor deconspirari care – ridica numeroase semne de intrebare, si al unui eroism – pe care se bat cu pumnii in piept cei care nu au fost inca dovediti.
Vara este pe sfarsite. Premierul a amanat sedinta de guvern sprijinindu-si in carja adrenalina pasiunii moto; presedintele tarii tocmai s-a intalnit cu fosti colegi din institutul in care a invatat sa navigheze si unde a oftat formula si sensurile indemnului marinaresc. Vant bun din pupa i-ar trebui si Romaniei acum, la inceput de toamna. Ne temem insa ca, dupa o vara agitata, incendiata de suspiciuni generalizate, de razboaie interne in partide si de conflicte intre partide, multe se vor rezuma la acel fatarnic „Fa-te ca lucrezi !”. De luni bune institutiile democratiei – centrale sau locale – s-au sprijinit doar pe secretare care au lasat sa se inteleaga ca sefii se odihnesc dupa atata munca si ca nu pot fi deranjati. Conferintele de presa, declaratiile publice, talk-show-urile interminabile nu au fost decat rabufniri acide sau mascate reglari de conturi politice. In sfarsit, este nevoie mai mult ca oricand ca, in sfarsit, cei care si-au luat aceste angajament „si noi nu ne-am prefacut a-i plati” sa mai faca, totusi, ceva si pentru tara.
