Un numar de 40.000 de soldati si rezervisti din cadrul fortelor israeliene a fost desfasurat de-a lungul granitei de nord miercuri, fiind pregatit pentru cea mai mare incursiune terestra in sudul Libanului de la inceputul ofensivei, relateaza Jerusalem Post in editia electronica de ieri. Cabinetul de securitate israelian a ordonat extinderea operatiunii terestre in sudul Libanului, insa decizia a fost amanata in noaptea de miercuri spre joi, pentru a permite comunitatii internationale sa formeze o forta de mentinere a pacii care ar putea pune capat conflictului. Decizia de extindere a ofensivei terestre impotriva militiilor Hezbollah din Liban are drept scop reducerea intensitatii atacurilor cu rachete lansate de gruparea siita asupra Israelului. Aproximativ 7.000 de militari israelieni se aflau miercuri in sudul Libanului, unde se luptau cu gherilele Hezbollah din mai multe sate, pastrand, in acelasi timp, controlul asupra zonei de securitate pe care au creat-o si care se intinde pe o raza de 10 kilometri in interiorul acestui stat. Unitatea Nasser a Hezbollah, care se ocupa de sudul Libanului, este inca operationala si numara cateva mii de luptatori, inclusiv rezervisti, a declarat un ofiter de rang inalt din cadrul fortelor israeliene si membru al Statului Major General.