Bucuresti – port la Marea Neagra
Sefi de stat, oficiali guvernamentali, reprezentanti ai organizatiilor internationale si ai ONG-urilor au participat ieri, la Bucuresti, la lansarea Forumului Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, initiativa care apartine autoritatilor romane. Presedintele Traian Basescu a precizat ca Forumul Marii Negre isi doreste sa fie punctul de pornire al unui proces dedicat si interactiv, favorabil interactiunilor benefice intre actorii regionali si in beneficiul statelor si cetatenilor lor. Seful statului roman a anuntat, totodata, adoptarea Declaratiei comune a Forumului Marii Negre si a multumit Rusiei pentru participarea „in acest stadiu, ca observator”. Si premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat, la randul sau, ca acest forum ar trebui sa dea un semnal puternic partenerilor europeni. Tariceanu a atras atentia asupra faptului ca infrastructura rutiera, feroviara si maritima din zona Marii Negre se afla intr-o situatie critica.
Ovidiu Tender a fost arestat ilegal
Tribunalul Bucuresti a dispus eliberarea imediata a lui Ovidiu Tender, pe motiv ca arestarea acestuia s-a facut cu incalcarea legilor. Totusi, fratele lui Ovidiu Tender, Tiberiu, a declarat ca, desi sentinta este aplicabila imediat, politistii taraganeaza eliberarea. Ovidiu Tender se afla in arestul Inspectoratului General al Politiei pentru ca, in urma cu cinci zile, Curtea de Apel a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare. Tender este cercetat in dosarul RAFO-CAROM, alaturi de Marian Iancu, pentru infractiunile de constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu. Prejudiciul stabilit de anchetatori se ridica la aproximativ 2.700 miliarde lei vechi.
PC cere scutirea de impozit pe profitul reinvestit
Partidul Conservator va propune scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Conservatorii nu vor vota noul Cod Fiscal daca prin acesta nu se va renunta la impozitarea cu 16% a profitului microintreprinderilor, a anuntat presedintele Agentiei pentru IMM, Eugen Chirovici, membru in Consiliul National al PC. Guvernul a aprobat saptamana trecuta proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal, care generalizeaza cota unica de impozitare de 16%. Proiectul urmeaza sa fie dezbatut in Parlament si sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2007.
Cozma o ameninta cu proces pe Monica Macovei
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, ii cere presedintelui Traian Basescu sa intervina in cazul sau. Cozma sustine ca este nedreptatit in inchisoare si ca singurul care ar putea sa-i faca dreptate e presedintele Romaniei. Miron Cozma mai spera, ca prin interventia presedintelui Basescu sa obtina o judecata impartiala. “Ii cer presedintelui sa intervina pentru ca ma consider persecutat de cineva din sistem. Nu vreau sa dau nume. Si nu ii cer sa intervina in actul de justitie, ci sa intrevina pentru ca asupra justitiei sa nu se faca presiuni politice. Daca nu ma va ajuta pot sa gandesc ca toate aceste manevre politice vin din directia aceea”. Miron Cozma spune ca o va da in judecata pe Monica Macovei. Fostul lider al minerilor considera ca ministrul justitiei a influentat comisia de eliberari conditionate cand a trimis la Rahova un raport care arata ca el a fost favorizat de fosta conducere a penitenciarului.
DNA l-a trimis in judecata pe Marian Oprisan
Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan a fost trimis in judecata pentru mai multe fapte de coruptie. El este cercetat impreuna cu alte cinci persoane pentru un prejudiciu de peste doua milioane de euro. Procurorii anticoruptie au stabilit ca mai multe firme conduse de apropiati ai lui Oprisan au obtinut lucrari in valoare de 1,9 milioane de dolari pentru pietruirea unor drumuri comunale. Marian Oprisan mai este cercetat pentru modul in care a obtinut un complex turistic si pentru incasarea unor sume importante prin folosirea unor locatii de protocol.