Fostul presedinte Ion Iliescu a atras atentia asupra unei posibile scindari a PSD, suparat fiind de reactiile negative care au urmat proiectului de unitate a stangii romanesti lansat impreuna cu Petre Roman. Acesta a afirmat ca exista acest pericol, daca nu exista intelepciunea din partea liderilor acestei formatiuni ca sa inteleaga nevoia deschiderii atat in interior, cat si in exterior. In acelasi timp, senatorul a precizat ca Polul Social poate fi la un moment dat un partid nou. Iata cum au reactionat social-democrati la declaratiile senatorului.
• Ilie Sarbu, vicepre¿edinte al PSD: „Nu exclud posibilitatea ca Polul Social sa devina partid politic, dar sa devina fara noi. In ceea ce priveste scindarea PSD, se vorbeste de aceasta de la ultimul congres si se va vorbi in continuare. E o iluzie. Exista doua categorii de membri in PSD care cred in aceasta idee: nemultumitii, cei care nu sunt de acord cu actuala conducere si disperatii care nu-si mai gasesc loc pe liste. Acestia vor pleca. In opinia mea, nu va fi o scindare, nu va pleca o falie a PSD, ci doar cei care se simt in plus”.
• Razvan Theodorescu, senator PSD: „Scindarea PSD este un lucru indepartat. Nu vreau sa ne gandim acum la asa ceva. In ceea ce priveste posibilitatea ca Polul Social sa devina partid politic, la un moment dat s-ar putea intampla acest lucru, in preajma anului electoral.
Senatorul Ion Iliescu are o vasta experienta politica si cred ca s-a gandit la acest lucru cand a vorbit de scindarea PSD. Speram sa nu se ajunga acolo”.
• Titus Corla¡ean, vicepre¿edinte al PSD: „Nu vad real riscul scindarii PSD intr-un moment in care partidul s-a stabilizat si a inceput sa creasca. PSD se va consolida si in acelasi timp are nevoie de o actiune conjugata cu voci de stanga pana acum mult prea discrete ale societatii civile, mediului intelectual, din sindicate, conform functionarii partidelor de stanga europene moderne”.
• Dan Iosif, deputat PSD: „Probabil ca actuala conducere va avea maturitatea necesara sa evite scindarea. Din doctrina PSD lipseste acum un segment socialist european, modern. PSD, la ora actuala, nu face parte din Internationala Social Democrata, ci din Internationala Socialistilor Europeni. Probabil ca, pe viitor, acele lupte ale orgoliilor ieftine vor inceta si se va putea polariza si stanga romaneasca. Din punctul meu de vedere nu e de dorit infiintarea a inca unui partid de stanga, dar, in timp, daca electoratul o va cere, e posibil sa se infiinteze”.