Ciprul isi mentine pozitia de a cere mai multe concesii din partea Turciei, inaintea reuniunii ministrilor de externe din Uniunea Europeana, care a inceput ieri la Luxemburg si urmeaza sa decida asupra deschiderii primului capitol al negocierilor de aderare cu Ankara.
Ambasadorii statelor membre ale UE nu au reusit sa ajunga la un consens asupra intrarii intr-o faza mai activa a negocierilor de aderare cu Turcia, lasand aceasta sarcina in seama sefilor diplomatiilor.
Ieri, la Luxemburg, ministrul de externe cipriot George Iacovou (in foto) a estimat ca textul propus de presedintia austriaca a UE nu raspunde in masura suficienta cererilor Nicosiei, ca Turciei sa i se reaminteasca obligatia de recunostere a Republicii Cipru si de normalizare a relatiilor cu aceasta, inaintea deschiderii negocierilor de aderare.
“Nu s-a inregistrat nici un progres in directia punctelor noastre de vedere”, a declarat Iacovou inaintea unei intalniri de ultim moment cu omologul sau austriac Ursula Plassnik, care va prezida reuniunea.
Intrebat daca va accepta un compromis, ministrul cipriot a raspuns ca va formula o pozitie in functie de textul ce va fi supus spre aprobare.














