O eventuala amanare a integrarii in spatiul Schengen, programata pentru sfarsitul lui 2007 este privita cu ingrijorare de tarile est-europene. O cau-za a acestei amanari o constituie intarzierile aparute in bazele de date ale politiei privind persoanele indezirabile in Uniunea Europeana.
Evitarea oricarei „amanari” a implementarii „Sistemului de Informatii Schengen de a doua generatie” (SIS II) a fost ceruta de catre Slovacia, Cehia si Ungaria, precum si de cele trei state baltice in cadrul unei intruniri a ministrilor de Interne, care a avut loc in Luxemburg. Acest sistem urmeaza sa devina operational incepand cu luna martie a anului 2007.
Controalele la frontierele interne au fost suspendate de catre tarile din spatiul Schengen in anul 1995. Insa au fost intensificate verificarile la frontiera externa, prin intermediul acestei baze de date.














