Premierul israelian, Ehud Olmert (in foto), s-a intalnit ieri la Casa Alba cu presedintele Statelor Unite, George. W. Bush. Este prima vizita oficiala la Washington a sefului Executivului israelian, dupa castigarea alegerilor din luna martie. De altfel, cei doi s-au mai intalnit o singura data, in anul 1998, atunci cand George W. Bush, inca guvernator de Texas, a vizitat Ierusalimul, al carui primar era Ehud Olmert.
Un inalt responsabil al administratiei americane a precizat ca liderul de la Casa Alba doreste sa cunoasca intentiile noului prim-ministru israelian, in principal cele legate de stabilirea frontierelor Israelului.
Analistii apreciaza ca alaturi de discutia privind granitele permanente ale Israelului, cei doi lideri analizeaza si problema iraniana. Ehud Olmert a avut o prima intalnire cu secretarul de stat Condoleezza Rice, iar astazi el se va adresa Congresului, onoare rezervata celor mai apropiati aliati ai Washingtonului.














