Sudanul este cea mai vulnerabila tara din lume, in timp ce stabilitatea in Irak si Afganistan este in declin, potrivit unui studiu intitulat “State in declin”, publicat de revista americana Foreign Policy. Razboiul civil din regiunea sudaneza Darfour a facut intre 180.000 si 300.000 de morti si peste doua milioane de refugiati in ultimii trei ani, potrivit studiului pe aceasta tema, elaborat si publicat anual de revista americana specializata in probleme de politica externa.
Pe lista statelor in declin publicata de Foreign Policy, Sudanul este urmat de Republica Democratica Congo (RDC) si Côte d’Ivoire, Africa ramanand cea mai instabila regiune din lume, sase din zece state africane fiind considerate cele mai slabe pe plan mondial. In pofida organizarii de alegeri si a ratificarii noilor constitutii, Irakul (locul patru) si Afganistanul (locul sapte), au inregistrat un recul in 2006 in raport cu anul precedent, potrivit indicelui calculat pe baza a 12 criterii socio-economice, politice si militare. In aceste doua tari “persista violentele comise de grupari insurgente care au afectat progresele modeste inregistrate in serviciile publice si stabilirea de institutii politice”, se arata in studiul mentionat. Pakistanul se situeaza pe pozitia a noua, inregistrand cel mai puternic declin comparativ cu anul precedent, acest regres fiind cauzat de incapacitatea regimului de la Islamabad de a controla zonele tribale de la granita cu Afganistanul, precum si de dezastrul produs de seismul care a devastat provincia Kashmir in octombrie anul trecut. Nepalul se claseaza pe pozitia 20, din cauza crizei provocate de decizia regelui nepalez de a dizolva guvernul in februarie 2005.
Sudan, RDCongo, Cote d’Ivoire, Irak, Zimbabwe, Ciad, Somalia, Haiti, Pakistan, Afganistan, Guineea, Liberia, Republica Centrafricana, Coreea de Nord, Burundi, Yemen, Sierra Leone, Myanmar, Bangladesh, Nepal, se afla pe lista celor 20 de state cele mai vulnerabile din lume, potrivit studiului publicat de Foreign Policy.