Bucurestiul se afla pe locul 109 din 215 metropole luate in studiu

Zürich este orasul cu cea mai inalta calitate a vietii in anul 2006, in timp ce, pentru al treilea an la rand, Bagdad se afla la antipod, cu cele mai slabe conditii de viata.Geneva si Vancouver au ocupat locurile doi si trei intr-un top de 215 orase intocmit de compania de resurse umane Mercer, iar de cealalta parte Bangui (Republica Centrafricana) si Brazzaville (capitala Republicii Congo) tin de urat Bagdadului, pe ultimele locuri.
Chicago este orasul cu cea mai mare ascensiune, urcand de pe locul 52, ocupat anul trecut, pe 41, in contextul reducerii ratei criminalitatii. Cairo a inregistrat cea mai pronuntata cadere, ajungand de pe locul 122 pe 131. Capitala Romaniei, Bucuresti, a urcat sase locuri, clasandu-se pe 109, dupa Sao Paulo (Brazilia) si Yeochun (Coreea de Sud) si inaintea oraselor Zagreb (Croatia) si Asuncion (Paraguay). La intocmirea acestui top, Mercer are in vedere 39 de factori de calitate a vietii, de la stabilitatea politica pana la scoli, baruri, restaurante si mediu.