Predica la Duminica Sftntului Toma
Invierea Domnului a fost o fapta asa deosebita de tot ce se intampla in viata lumii acesteia, ca Domnul insusi stia ca multi nu vor putea sa creada in ea. Caci Domnul stia ceea ce a inteles si Sfantul Apostol Pavel mai tarziu si ceea ce intelegem toti cei credem in El, ca „daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta noastra” si viata noastra si a lumii intregi este trista, pentru ca n-are nici un inteles. Domnul stia ca Invierea Lui, dandu-ne nadejdea ca si noi vom invia, e unica bucurie netrecatoare pe care singur crestinismul a adus-o lumii: „unica veste buna” cu adevarat ce s-a dat lumii de cand exista. De aceea, Domnul voia sa faca din Apostolii Sai martorii neclintiti ai acestei vesti bune, martorii invierii Lui, gata sa garanteze cu viata lor adevarul marturiei lor.
Domnul a randuit ca omul prin care sa faca proba aceasta mai tare, a invierii Sale, sa fie chiar unul dintre Apostoli, intai pentru a arata ca intre Apostolii Sai exista un simt de judecata realista, o vointa de intemeiere a credintei pe temeiuri de netagaduit, al doilea, pentru ca voia ca Apostolii Sai sa fie in fata lumii martorii invierii Sale cu pretul vietii lor. Domnul stia ca numai dandu-si viata ca martori ai acestui fapt mai presus de tot ce e natural niste oameni cu o judecata treaza, lumea va scapa in toate timpurile de ispita indoielii in El.
Apostolul prin care a fost randuit sa se dea acest singur temei al credintei in invierea lui Hristos a fost Toma, zis Geamanul. Nefiind de fata in seara Duminicii in care Domnul s-a aratat celorlalti Apostoli, dupa invierea sa, Toma si-a dovedit judecata realista, nelasandu-se rapit de entuziasmul lor, ci declarand ca nu va crede in ruptul capului pana nu-si va pune degetul in semnele lasate de piroane in mainile si picioarele Domnului si mana sa in coasta Lui strapunsa de sulita.
Dupa opt zile, s-a aratat din nou ucenicilor, de astadata avandu-i intre ei si pe Toma. Convingerea lui este atat de totala, incat cade la picioarele Domnului, marturisind ca recunoaste in El nu numai pe invatatorul Sau, cum numeau Apostolii pe Iisus inainte de inviere, ci pe Domnul si Stapanul absolut al vietii Sale, pe Dumnezeul Sau. Caci cu adevarat numai Dumnezeu, putea fi cel ce a avut putere sa invie.
Domnul arata prin aceasta ca sunt doua feluri de credinciosi. E o categorie a celor ce cred pentru ca au vazut, pentru ca au verificat oarecum credinta lor. In categoria aceasta intra Apostolii, intra Toma. Daca n-ar fi oameni care sa creada in invierea Lui fara sa vada trupul Lui inviat, n-ar mai fi credinciosi in Hristos.
De aceea, fericiti sunt cei care s-au facut incepatori credintei noastre prin vederea lor si prin marturia lor pecetluita cu viata lor. Dar fericiti suntem, si noi toti care avem prin ei temeiuri sa credem si credem de fapt in invierea Domnului. Pe baza marturiei lor date cu pretul vietii, noi putem afirma azi cu deplina incredintare si cu negraita bucurie: HRISTOS A INVIAT !
Preot Stefan SAVULESCU
