Agentia Sapard s-a mai indurat sa dea Prahovei bani pentru inca un proiect de reabilitare de drumuri. Este vorba despre lucrarea ce presupune repararea drumului „Valea Fiarelor”, care asigura intrarea in comuna Sotrile. Artera a fost afectata de alunecarile de teren de anul trecut, drumul fiind rupt in mai multe locuri. Lucrarile sunt in valoare de 1,18 milioane de euro si trebuie finalizate pana la sfarsitul acestui an. Acestea presupun inclusiv schimbarea traseului drumului in zonele in care soseaua este atat de abrupta incat face imposibila circulatia pe timp de iarna. Proiectul se alatura celorlalte zece obiective finantate, anul acesta, cu bani europeni. Reamintim ca Agentia Sapard a decis sa finanteze, in 2006, lucrari de reabilitare a drumurilor si a retelelor de apa potabila numai in localitatile care au fost afectate, vara trecuta, de calamitati.
M.C.