Rapid Bucuresti – Petrolul Ploiesti
In aceasta seara, de la ora 20.30, va avea loc, pe arena „Valentin Stanescu-Giulesti”, prima mansa a semifinalei de Cupa Romaniei, intre Rapid si Petrolul.
Desi sperau sa dea, nas in nas, in finala, formatiile care s-au duelat in vara lui 1995 cu trofeul pe masa, se vor intalni, de aceasta data, intr-o dubla mansa, in penultimul act al competitiei. Gazdele vin dupa un tur de forta in Cupa UEFA, unde au atins faza sferturilor de finala, dar si dupa doua semisincope in campionat, neizbutind decat un 1-1 in compania lui FC Vaslui (acasa), respectiv a lui FC Arges (in deplasare). Un atu al gazdelor il reprezinta linia ofensiva, acolo unde Niculae, Buga sau Moldovan se simt ca pestele in apa. Un alt pericol pentru trupa antrenata de Valeriu Rachita vine de pe flancul drept, acolo de unde Badoi poate „alimenta”, cu centrari utile, „gurile de foc” din avanposturi. Alti doi „visinii” care se pot dovedi decisivi, intr-o asemenea disputa, sunt mijlocasul Romeo Stancu si portarul Coman, doi pioni al caror rol s-a facut simtit din plin, in confruntarile dificile pe care Rapidul le-a sustinut pe plan european. Dincolo de orice pronostic, nu trebuie neglijat faptul ca orice fotbalist din lotul lui Razvan Lucescu poate pune umarul la un succes al giulestenilor, gruparea de sub Podul Grant fiind foarte bine compartimentata.
De partea cealalta, „buturuga mica” Petrolul va miza, cu siguranta, pe experienta nou-venitilor, dar si pe determinarea celor care au crescut la propriul centru de copii si juniori. Evident ca Marinescu, Costache, Ghita, Budescu sau Dumitru (foto) sunt un exemplu elocvent, in acest sens. Dincolo de faptul ca gazarii vor lupta pentru orice petic de pamant, diseara, important va fi care dintre tinerii tehnicieni va anticipa mai bine „reteta” tehnico-tactica a adversarului. Nu este exclus ca ambii „principali” sa apeleze la unele surprize menite sa-l atraga in capcana pe oponentul de pe cealalta banca.
Indiferent, insa, de suma pe care o vor pune pariorii pe capul fiecarei echipe, un astfel de derbi, cu o istorie de peste o jumatate de secol, pleaca de la… 0-0. Lasand la o parte diferenta de valoare dintre rapidisti si petrolisti, va conta, esential, forma de moment a „pieselor grele” din cele doua angrenaje. De asemenea, disciplina tactica si efortul combatantilor vor inclina balanta in dreptul formatiei mai pricepute in a gestiona cum se cuvine disputa de pe teren. Partida din aceasta seara va fi transmisa „in direct” la Pro TV, fiind arbitrata de o brigada formata din Sebastian Coltescu (Craiova), Miklos Nagy (Cluj) si Sebastian Gheorghe (Suceava), ultimul fiind feciorul lui Constantin Gheorghe, zis „Costica Suceava” – actual senator PC. Arbitrul de rezerva a fost desemnat Marius Martis (Focsani). Federatia Romana de Fotbal i-a delegat ca observatori pe Daniel „Didi” Prodan (Satu Mare), pentru organizare, si pe Dan Petrescu (Bucuresti) – pentru arbitraj.
Se gasesc bilete si la „Ilie Oana”
Biletele destinate galeriei oaspete au fost puse, deja, in vanzare la Stadionul „Ilie Oana”. Costul unui astfel de tichet este de 5 RON (vezi facsimil). Deocamdata, giulestenii au trimis doar 1.000 de bilete, urmand ca, in eventualitatea in care acestea vor fi epuizate, sa fie puse la dispozitia vizitatorilor inca 900 de tichete. Galeria petrolista va pleca, la Bucuresti, cu 10 autocare, la ora 17.15, de la „Ilie Oana”. In mijloacele de transport, nu vor fi admisi decat cei care vor achita contravaloarea transportului – 3 RON – si, evident, vor avea asupra lor fie tichetul de acces la peluza I a arenei din Capitala, fie 5 RON, cu care isi pot cumpara bilet, la stadionul bucurestean, in cazul in care nu l-au putut achizitiona de la Ploiesti. Liderii grupului de suporteri mizeaza pe prezenta a peste 1.500 de fani, care vor veni cu autocarele sau cu autoturismele personale. Un contingent important de petrolisti, care va asista la meci, va fi din… Bucuresti, foarte multi prahoveni care studiaza sau lucreaza in Capitala exprimandu-si intentia de a fi prezenti in arena.
Octav PREDA