Etapa a XIII-a a Diviziei A la handbal feminin a fost una prolifica pentru reprezentantele Ploiestiului, la nivelul celui de-al doilea esalon. HC Activ si CSM Ploiesti, caci despre acestea este vorba, au marcat impreuna nu mai putin de 58 de goluri, lasand impresia ca traverseaza o perioada buna din punctul de vedere al formei sportive.
Activul s-a impus in derbiul etapei
HC Activ a sustinut, in Sala Polivalenta din Plopeni, derbiul acestei runde, in compania echipei Muresul Targu Mures. Inaintea etapei, ambele team-uri acumulasera cate 18 puncte in clasament, ardelencele ocupand, totusi, pozitia a II-a, gratie golaverajului superior. La capatul unui meci pe viata si pe moarte, fetele pregatite de Ion Nicolae si Marian Bratu aveau sa castige cu 30-27 (14-9). Gazdele au meritat victoria, pentru ca au avut initiativa in majoritatea timpului, daruirea oaspetelor, in joc, fiind insuficienta pentru a contracara jocul bine elaborat si purtat in viteza al fetelor de la Activ. Colectivul tehnic al formatiei ploiestene a apelat la urmatoarele jucatoare: Savescu – Balaban (3 goluri), Musat, Neagu (7), P. Vizitiu (7), Smarandache (1), Ioan (1). Au mai evoluat: Iordache (7), Tiganus (1), Luca (3), Alina Bratu.
Victoria obtinuta in fata muresencelor vine sa confirme forma buna pe care o traverseaza Activul, care, indreptatit, poate emite pretentii la promovarea in Liga Nationala, mai ales ca, dupa aceasta partida, a urcat pe pozitia secunda, la egalitate de puncte cu liderul, Universitatea Timisoara. Urmatoarea etapa va avea loc pe 11 martie, intre timp derulandu-se o actiune a lotului national de tineret, de la care nu vor lipsi ploiestencele Neagu si P.Vizitiu, cele mai in forma sportive din lotul HC Activ. Din pacate, Alina Bratu nu va lua parte la programul lotului reprezentativ, nefiind refacuta complet dupa o accidentare. In etapa viitoare, Activ va intalni, in deplasare, modesta formatie LPS Slatina.
Victorie concludenta pentru CSM
Etapa cu numarul 13, nu a fost cu ghinion nici pentru echipa sprijinita de municipalitate, CSM Ploiesti, care a invins, pe propriul teren, cu 28-17 (18-7), pe Viitorul Medias, team care a acumulat doar 2 puncte in clasament, situandu-se pe penultimul loc al ierarhiei. In afara diferentei de valoare dintre cele doua combatante, ar mai fi de remarcat jocul dur al ardelencelor, care s-au ales, meritat, cu doua jucatoare eliminate ! Una peste alta, un joc controlat in totalitate de gazde, care au reusit sa acumuleze sase puncte in ierarhie, urcand pana pe locul VIII, semn al competentei antrenorului Mircea Anton.
Pentru CSM, au evoluat: Sandu – M.Tache (2 goluri), D. Vizitiu (4), Poteca (4), Iacob (4), Bidascu (11), Mocanu (3). Au mai jucat: A.Tache – Moinescu, Dinu, Szekely, Vezitiu.
In etapa urmatoare, CSM va sustine, la „Olimpia”, un meci foarte dificil, in compania celei de-a III-a clasate, Muresul Targu Mures. Gazdele nu vor putea beneficia de serviciile Teodorei Poteca, accidentata la coloana.
Octav PREDA














