Infuziile de soc sau maghiran sunt printre cele mai eficiente antigripale naturale. La o cana de 200 ml de apa clocotita se adauga 2 lingurite de planta. Dupa 5 minute, ceaiul se bea cald, indulcit cu miere. Veti transpira si astfel temperatura va scadea, eliberandu-se, totodata, si toxinele acumulate de organism. O alta alternativa – infuzia de busuioc. Raportul este de o lingurita de planta la o cana de 200 de ml si se bea o cana la patru ore. Puteti apela si la tictura de propolis: 10 picaturi puse pe o bucatica de paine, de trei ori pe zi. Nu este de neglijat nici decoctul din coaja de portocala, fiarta in apa, timp de 10 minute. Acest ceai se bea indulcit cu miere.
INFOMEDICA
CONTRAFACERI. Piata medicamentelor contrafacute ocupa 10% din productia mondiala, sustin reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
De aceea, masurile de lupta impotriva medicamentelor contrafacute vor lua amploare, pentru ca trebuie sa existe legi mai restrictive in domeniul farmaceutic, o mai buna supraveghere a comertului, dar si tehnologii performante pentru detectarea rapida a contrafacerilor. Pana atunci, pacientii ar trebui sa fie mai atenti la ceea ce cumpara.
LEUCEMIE. In termeni populari, leucemia este cunoscuta sub numele de cancer al sangelui. Simptomele ei sunt senzatiile de oboseala, lipsa de energie si pofta de mancare, culoare palida a chipului. Primul pas in depistarea acestei boli este hemograma. Daca aceasta analiza este buna, inseamna ca sunteti sanatos. Daca proba sangelui va indica un numar crescut de celule albe (leucocite), va trebui sa continuati investigatiile, prin efectuarea unei punctii medulare de catre un medic internist. Ulterior, in centre medicale de specialitate se fac si analize pentru depistarea tipului de leucemie.
FUMATUL PASIV. „Nefumatorii” sunt sfatuiti de catre specialisti sa stea cat mai putin in preajma fumatorilor. Aceasta pentru ca, fumatorul pasiv risca sa tuseasca, sa aiba dureri de cap, sa faca conjunctivita sau congestie nazala. Totodata, fumatul pasiv creste riscul de deces prin boli cardiace cu 30%. In cazul ”nefumatorilor”, fumul inhalat de la fumatori creste riscul de cancer pulmonar si agraveaza astmul. Parintii fumatori trebuie sa evite sa stea in preajma copiilor cand isi aprind tigara: la micuti apar mai des pneumoniile si bronsitele.
* Pagina realizata de Luiza RADULESCU PINTILIE, Graziella CHITU, Ana-Maria VALUTA














