
Nazistul Johan Leprich, pe cale sa fie expulzat in Romania
Un tribunal federal american a confirmat hotararea de a retrage cetatenia americana lui Johann Leprich, fost nazist de origine romana. Oficialii federali pot incepe procedura de expulzare a lui Johann Leprich in termen de 52 de zile. Johann Leprich s-a nascut in 1925 la Birk, localitate sateasca din Transilvania, numita acum Petelea, judetul Mures. In 1943, el a intrat in Wafen SS, unde a activat ca paznic militar in lagarul de concentare de la Mathausen din Austria. Acolo s-a alaturat batalioanelor SS „Cap de mort”. In 1952, Johann Leprich a venit in SUA, unde a obtinut dupa cativa ani cetatenia americana. In 1986, dupa ce s-a descoperit ca a avut legaturi cu regimul nazist, Departamentul Justitie a solicitat retragerea cetateniei acestuia. Dupa ce i-a fost retrasa cetatenia americana, Johann Leprich s-a mutat oficial in localitatea Windsor din provincia canadiana Ontario. Autoritatile americane aveau probe care aratau ca barbatul continua sa locuiasca in secret in Statele Unite. In 2003, autoritatile l-au gasit ascuns pe Johann Leprich la subsolul locuintei sotiei sale din Detroit.














