
Socialista Michelle Bachelet ar putea deveni prima femeie presedinte
In Chile s-a desfasurat, ieri, al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale.
Cei doi candidati pentru scaunul prezidential de la Santiago sunt socialista Michelle Bachelet, care are mari sanse sa devina prima femeie-presedinte din Chile, si conservatorul Sebastian Pinerra.
Un sondaj de opinie, realizat de institutul Mori si dat publicitatii cu doua zile inaintea scrutinului, arata ca Michelle Bachelet este preferata de 45 % dintre chilieni, in timp ce contra- candidatul ei de dreapta, Sebastian Pinerra, era simpatizat de 40 % suta dintre alegatori.
Institutul mai mentioneaza ca 10,5% din persoanele cu drept de vot nu intentionau sa mearga la urne, iar 4,5% dintre cei care s-ar fi prezentat la urne aveau intentia sa dea un vot nul.
Potrivit analistilor, daca Michelle Bachelet va castiga alegerile prezidentiale din Chile, victoria sa ar confirma o tendinta in America de Sud: Bolivia, Argentina, Brazilia, Uruguay si Venezuela sunt conduse de reprezentanti ai partidelor de stanga.
Dupa lovitura de stat din 1973, care l-a adus la putere pe generalul Augusto Pinochet, Michelle Bachelet, candidata actualei coalitii de guvernare de centru-stanga, a fost retinuta si torturata.
Coalitia socialista, de centru – stanga se afla la putere din 1990, de la terminarea dictaturii militare a lui Augusto Pinochet.














