Semnarea oficiala a documentelor prin care un numar de cinci tari se angajeaza sa construiasca un oleoduct care va face legatura intre Romania si Italia, o noua etapa in lupta pentru controlul si beneficiile rezultate de pe urma petrolului din Marea Caspica, este asteptata in luna ianuarie 2006, informeaza un articol aparut in cotidianul economic „Financial Times”.
Potrivit publicatiei citate, ministri din Romania, Serbia, Croatia, Slovenia si Italia urmeaza sa se reuneasca la Roma pentru a conveni formarea unei companii care se va ocupa de constructia oleoductului cu o lungime de 1.500 kilometri. Potrivit unui studiu de fezabilitate, proiectul, care va necesita si reabilitarea portului Constanta, ar urma sa coste cel putin 2,4 miliarde dolari. Surse apropiate de proiect sustin ca doua mari companii petroliere, un mare grup international din domeniul energiei si o companie de stat din sectorul energetic si-au exprimat deja interesul.
Henry Owen, consultant financiar in cadrul proiectului conductei Constanta-Trieste, considera ca acest oleoduct va alimenta rafinariile din Sud-Estul Europei, Italia, Austria si Bavaria, urmand a trimite titei si spre portul Genova, via un oleoduct existent care leaga deja Trieste de Genova, de unde ar putea fi imbarcat chiar si pe tancuri petroliere de mare capacitate. In plus, proiectul ar reduce dependenta Europei de petrolul din Orientul Mijlociu, nu ar putea fi controlat de Rusia si ar ajuta la decongestionarea traficului maritim prin stramtoarea Bosfor-Dardanele. Insa consultantul a avertizat ca oleoductul Constanta-Trieste se va confrunta cu mai multi concurenti, iar acordul final ar putea sa fie pus in pericol de unul dintre cele cinci state. Chiar daca se va trece de ceremonia oficiala de semnare a documentelor, urmatorul obstacol major va fi ajungerea la un acord in ceea ce priveste tarifele noului oleoduct.
Proiectul oleoductului Pan-European ce ar urma sa lege Constanta de Trieste are deja doi concurenti seriosi in cele doua oleoducte ce ar urma sa plece din portul bulgar Burgas pentru a trimite petrol pe coasta Marii Adriatice, primul la Alexandropolis (Grecia) si al doilea la Vlore (Albania). In toata aceasta competitie, politica joaca un rol tot atat de important ca si banii. Rusia este interesata sa controleze exporturile de petrol din regiunea Marii Caspice, opunandu-se direct intereselor SUA care doresc sa limiteze puterea Moscovei in aceasta regiune, aflata la mijloc intre Europa si Asia, ambele piete cu un consum ridicat de resurse energetice. In acelasi timp, Turcia doreste reducerea traficului tancurilor petroliere prin stramtoarea Bosfor-Dardanele, insa nici nu doreste sa piarda veniturile care decurg din detinerea acestei importante rute de tranzit maritim. In total, exista peste zece proiecte de conducte petroliere pentru regiunea Europei de Sud-Est, cel mai important fiind noul oleoduct Baku-Ceyhan, care ar urma sa intre in functiune in primavara lui 2006.