Serviciile de informatii vor fi reunite in Comunitatea Nationala de Informatii.
Decizia a fost luata, ieri, dupa sedinta de sapte ore a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
Noua Comunitate Nationala de Informatii va asigura coerenta actiunilor necesare aplicarii unitare a strategiei de securitate nationala in acest domeniu.
Tot in sedinta de ieri s-a decis si reorganizarea Serviciului de Informatii Externe, al carui numar de directori adjuncti a fost redus de la patru la doi.
Potrivit unui comunicat al Presedintiei, seful statului a apreciat in mod deosebit activitatea celor patru fosti directori adjuncti care si-au inaintat cererile de trecere in rezerva.