Petrolul a încheiat stagiul din Antalya cu o înfrângere, prima din acest an, suferită în fața ocupantei poziției a patra din prima ligă poloneză, Pogon Szczecin.
„Lupii” n-au fost deloc departe să încheie cantonamentul cu un bilanț perfect. Vreme de aproape o oră, elevii lui Nicolae Constantin s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în partida disputată pe terenul secundar al impunătoarei „Gloria Sport Arena” din Belek, și asta în condițiile în care au avut în față un adversar redutabil, fără doar și poate cel mai puternic dintre toți cei întâlniți în acest debut de an. Pogon, o formație clasată pe locul patru în ierarhia la zi a primului eșalon polonez, care a avut printre titulari doi internaționali, pe mijlocașul Kamil Grosicki, ce tocmai a evoluat cu naționala „leșilor” la Campionatul Mondial, și pe atacantul sloven Luka Zahovic!

Petroliștii au început mai bine și au deschis scorul după un sfert de oră, atunci când Budescu a bătut un corner de pe stânga, portarul croat Dante Stipica a scăpat mingea și, pe fază, MATHAUS (16) a înscris aproape de pe linia porții: 1-0! Apoi, Pogon a preluat inițiativa, a pasat mai mult și a dominat teritorial, dar, chiar și așa, „galben-albaștrii” puteau majora diferența, la șutul de la distanță al lui Bratu (24), deturnat în corner, de sub transversală, de către Stipica. Pe final de repriză, Pogon a presat tot mai mult, însă Leitner a avut câteva intervenții excelente, menținându-și echipa în avantaj.
Egalarea a venit după jumătatea părții secunde, polonezii egalând dintr-o lovitură de pedeapsă, ”acordată” foarte ușor de intervenția hazardată a lui Vâlceanu și transformată de către Kowalczyk (68): 1-1! Iar, peste doar patru minute, suedezul Pontus Almqvist a pus-o pe Pogon la conducere, marcând cu un șut plasat, de la 14-15 metri, lateral dreapta, la colțul lung: 1-2! Acesta avea să fie și scorul final, care a consfințit, astfel, primul eșec al Petrolului, după victoriile cu Torun Tavuz (3-2) și Lechia Gdansk (2-0).
Petroliștii au revenit acasă, iar de astăzi vor demara pregătirile pentru startul oficial din 2023. Primul meci, în Superliga, din acest an este programat să se dispute sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu CS Mioveni.
Iată și jucătorii pe care staff-ul tehnic al „găzarilor” i-a folosit în duelul cu Pogon:
Leitner – Achim, Meijers (cpt), Mathaus – Doua, Purtic, Seto, Velisar – Bratu, Budescu, Grozav. Din minutul 46 au intrat Vâlceanu, Tucaliuc, Moldoveanu și Dumitriu, iar pe parcursul părții secunde au mai fost introduși Olaru, Borța (ambii în minutul 61), Pashov, Bucur (ambii în minutul 79), Alesio Tudor, Tolea (ambii din minutul 84).

Campania de achiziţii, aproape de final

Pe lângă Robert Moldoveanu – prezentat déjà oficial, FC Petrolul va propune încă trei noutăți pentru stagiunea de primăvară din Superliga. Astfel, mijlocașul sârb Stefan Purtic, fundașul dreapta ivorian Seniko Romeo Doua și fundașul central Cosmin Achim urmează să devină, oficial, jucătorii echipe noastre, sperându-se ca formalitățile legate de legitimarea celor trei să fie finalizate pe parcursul săptămânii, până la ora primului joc oficial din 2023.
Stefan Purtic (24 ani, 1.88 m) vine din prima ligă a Serbiei, acolo unde a evoluat ultima dată pentru FK Vozdovac, bifând, pe parcursul actualei stagiuni, 17 prezențe în competiția internă. Aflat la prima experiență într-un campionat străin, Purtic, care a mai jucat în țara natală pentru Radnicki Obrenovac și FK Indjija, are 119 meciuri disputate și 9 goluri marcate în prima ligă din Serbia.
Seniko Romeo Doua (21 ani) s-a pregătit alături de echipa ploieșteană și la finalul anului trecut, iar în cantonamentul din Antalya a ajuns pe parcursul acestei săptămâni, jucând 45 de minute în testul cu Pogon Szeszcin. Doua a evoluat ultima dată la o echipă din țara natală, SOA Yamoussoukro, fiind și căpitanul reprezentativei „U23” a Coastei de Fildeș.
Cosmin Florin Achim (27 ani) este un jucător cu o experiență bogată pe prima scenă a fotbalui românesc, bifând, cu FC Voluntari, peste 100 de apariții în eșalonul de elită. În țară a mai jucat pentru Academia Hagi și pentru Energeticianul Tg. Jiu, fiind și un fost component al reprezentativelor „U19” și „U21”.
Cum perioada de transferuri debutează, oficial, de mâine, sunt posibile și alte mutări.

Abonamente și ­pentru partea secundă a ­sezonului
Începutul lui 2023 se anunță a fi unul de foc! Încă patru meciuri în sezonul regular pe „Ilie Oană”, la Ploiești urmând să vină și două candidate la titlu, campioana en-titre CFR Cluj și Universitatea Craiova, apoi urmează lupta palpitantă din play-off sau play-out!
Deja, la casa de bilete a stadionului sunt disponibile abonamentele valabile pentru meciurile ce au mai rămas de disputat până la finalul acestui sezon, primul fiind cel cu Chindia, din 28 ianuarie (orele 17,00). Casa de bilete a stadionului este deschisă după următorul program:
Luni, 16 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Miercuri, 18 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Vineri, 20 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Prețurile abonamentelor vor fi următoarele:
• Peluze – 70 lei
• Tribuna 2 – 230 lei
• Tribuna 1 – 300 lei
• Tribuna 0 – 330 lei
• Loc Loja VIP – 2000 lei
Prețuri pentru PENSIONARI/ELEVI/STUDENȚI
• Peluza 1, Sector 100 – 50 lei
• Peluza 2, Sector 300 – 50 lei
• Tribuna 2, Sector 212 – 150 lei
Abonamentele asigură accesul la toate partidele organizate de către FC Petrolul Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, în sezonul regular, în faza play-off/play-out a Superligii și pentru eventualele jocuri de baraj.
Pentru procurarea abonamentelor este necesară prezentarea actului de identitate și, acolo unde este cazul, a unui document care să certifice calitatea de pensionar/elev/student (cupon de pensie; carnet de elev/student). Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise în limita unui singur abonament.