N.Dumitrescu

* După București, Casa Judeţeană de Pensii Prahova este cea mai mare din ţară ca număr de beneficiari

Așa cum au anunțat atât președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, cât și ministrul Muncii, Marius Budăi, a început deja tipărirea taloanelor de pensii aferente lunii ianuarie 2023.
Potrivit precizărilor făcute, pe aceste taloane sunt evidențiate atât majorarea punctului de pensie, cât și ajutorul financiar în sumă fixă, acordat în funcție de cuantumul pensiei şi în două tranșe, respectiv în lunile ianuarie și octombrie ale anului viitor.
Potrivit noilor reglementări, de la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie crește de la 1.586 de lei la 1.785 de lei, indemnizaţia socială pentru pensionari – pensia minimă garantată în plată – crește de la 1000 de lei la 1.125 de lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate, încadraţi în gradul I de invaliditate, crește de la 1.269 de lei la 1.428 de lei.
La data de 30 noiembrie 2022, în evidența Casei Județene de Pensii Prahova se aflau 239.483 de beneficiari, din care: 190.889 pensionari de asigurări sociale de stat; 3.520 pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor; 44.824 beneficiari de legi speciale; 250 de persoane care s-au pensionat ca urmare a unor accidente de muncă și boli profesionale.
De menționat că, după municipiul București, Casa Județeană de Pensii Prahova este cea mai mare casă de pensii din țară în ceea ce privește numărul de beneficiari. La nivelul județului Prahova, la data de 30 noiembrie 2022, pensia medie aferentă numărului total de pensionari de asigurări sociale de stat era de 1.879 de lei, cu aproape 10% mai mare decât pensia medie din aceeași perioadă a anului 2021 (1.703 lei), în contextul în care, la nivel național, pensia medie aferentă numărului total de pensionari (4.778.200) a fost de 1.778 de lei. Așa cum au precizat reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova, raportat la pensia medie de asigurări sociale de la nivel național, în județul Prahova, pensia medie a fost cu aproximativ 6 % mai mare.
De adăugat că, în funcție de categoria de pensie, pensia medie de asigurări sociale de stat este structurată astfel: pensia pentru limită de vârstă: 2.133 lei; pensia anticipată: 2.708 lei; pensia anticipată parțială: 1.864 lei; pensia de invaliditate: 792 lei; pensia de urmaș: 1.015 lei.
Conform datelor Casei Județene de Pensii Prahova, la nivelul județului sunt 190.889 de pensionari de asigurări sociale, din care: beneficiari de pensie pentru limită de vârstă: 148.789; de pensie anticipată: 210; de pensie anticipată parțială: 2.636; de pensie de invaliditate: 17.743; de pensie de urmaș: 21.511. De asemenea, la nivelul județului sunt înregistrați și 3.520 de pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, din care: beneficiari de pensie de limită de vârstă: 3.421; de pensie de invaliditate: 9; de pensie de urmaș: 90.
Totodată, celor enumerați li se adugă și 44.824 de beneficiari de legi speciale și 250 de beneficiari de pensie dobândită în urma unor accidente de muncă și boli profesionale.
În ceea ce privește pensia socială minimă garantată, instituită în baza unui act legislativ din anul 2009, numărul de beneficiari, la data de 30 noiembrie 2022, era de 44.189.
Pe de altă parte, reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova au ținut să mai anunțe și faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, de anul viitor, în funcție de cuantum, anumiți pensionari vor primi, suplimentar, în două tranșe, un ajutor bănesc suplimentar, prima tranșă fiind virată chiar pentru luna ianuarie 2023. În acest context, reprezentanții instituției au ținut să precizeze: ”În anul 2023, în conformitate cu prevederile OUG. 168/2022, se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, astfel: în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 de lei inclusiv; în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 de lei inclusiv; în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 de lei inclusiv. Ajutorul financiar se plăteşte în două tranşe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel: în cuantum de 500 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 de lei inclusiv; în cuantum de 400 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 de lei inclusiv; în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 de lei inclusiv”.