N. D.

Păstrând tradiția, municipiul reședință al județului Prahova va marca trecerea în noul an cu foc de artificii, Primăria Ploiești anunțând că se va organiza un spectacol pirotehnic în zona Parcului “Toma Socolescu”. În acest context, pentru buna desfășurare a evenimentului, având în vedere că ploieștenii, așa cum s-a întâmplat și anii trecuți, ies în stradă tocmai pentru a celebra noul an și să vadă focul de artificii, inclusiv să ciocnească un pahar cu șampanie, așa cum este obiceiul, s-a dispus și modificarea circulației mijloacelor de transport în comun în zona centrală. Astfel, potrivit TCE Ploiești, având în vedere că, începând cu data de 31 decembrie 2022, ora 23:30, și până pe data de 01 ianuarie 2023, ora 0:30, se închide circulația rutieră între intersecția Bd. Republicii cu str. Tache Ionescu și sensul giratoriu de la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul – pentru desfășurarea spectacolului pirotehnic organizat cu ocazia Anului Nou – traseele troleibuzelor 44 și 202 se vor asigura cu autobuze și vor circula cu rute ocolitoare. Concret, Traseul 44: la sensul spre Sud, circulă normal până la intersecția cu str. Podul Înalt, apoi va urma ruta pe străzile Podul Înalt, Cantacuzino (cu stații la Popa Farcaș și Logofăt Tăutu), I.L. Caragiale, Tache Ionescu (cu stația Tache Ionescu), iar din Bd. Independenței va fi rută normală, menționându-se că nu se vor efectua stațiile Traian, Școala nr. 4 și Galeriile Comerciale. La sensul spre Malu Roșu, se va circula normal până la intersecția străzilor Tache Ionescu cu Piața Victoriei, apoi va circula pe străzile Tache Ionescu, I. L. Caragiale, Cantacuzino și, în continuare, va urma ruta normală, fără să se efectueze stațiile Palatul Culturii și Hale Coreco. Traseul 202: la sensul spre Sud, va circula normal până la intersecția cu str. Vlad Țepeș și cu I.L. Caragiale, apoi va circula pe străzile I.L. Cragiale, Tache Ionescu (cu stația Tache Ionescu), iar din Bd. Independenței va fi rută normală fără să se efectueze stația Gaeriile Comerciale. La sensul spre Podul Înalt se va circula normal până la intersecția străzilor Tache Ionescu cu Piața Victoriei, apoi va urma traseul pe străzile Tache Ionescu, I. L. Caragiale, Cantacuzino și, în continuare, ruta normală, fără să se efectueze stațiile Palatul Culturii și Hale Coreco.