N.D.

Manifestare de tradiție, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție, Simpozionul ”Natura și Omul” se va desfășura în Prahova în perioada 10-11 noiembrie a.c. Acțiunea, organizată de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova împreună cu Institutul de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, își propune, și în acest an, să concentreze într-o formă accesibilă publicului contribuțiile semnificative ale specialiștilor și cercetătorilor. Așa cum s-a anunțat, tema acestei ediții, ”Natură și cultură”, va reuni specialiștii participanţi în trei secțiuni, și anume antropologie generală, muzeologie și geografie.
”Conform tradiției acestui pres­tigios eveniment, în deschi­dere va lua cuvântul academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani. Conferința sa va fi susținută online, în ziua de joi, 10 noiembrie, orele 11.00, în dialog cu specialiștii prezenți la simpozion”, au anunțat organizatorii simpozionului menționat. S-a mai menționat că, în completarea dezbaterilor științifice din cadrul manifestării, va fi prezentată și expoziția cu titlul “Satul – izvor al identității naționale”, cu această ocazie urmând să se deruleze și o aplicație de teren la Grădina Botanică Bucov, secție a Muzeului Județean de Științele Naturii. Reprezentanții muzeului au mai precizat că discuțiile și activitățile practice vor continua spre sfârșitul lunii noiembrie în zona Măneciu – Cheia și în cadrul proiectului “Geografie fără frontiere”, inițiat de Centrul Științific de Geografie Ciucaș-Măneciu.