După o pauză cam lungă pentru un sezon competițional ”normal”, în cadrul etapei a 7-a din cadrul Diviziei A de handbal feminin, senioarele de la Activ Ploiești, conduse de Dragoș Dobrescu au întâlnit pe teren propriu echipa ACS Sc. 181 SSP București.
A fost un joc la discreția handbalistelor ploieștene, care, după ce au condus la pauză cu 20-12, s-au impus în final cu scorul de 40-24, fiind clar că, atunci când realizezi o ”normă” de 20 de goluri pe repriză, meciul este doar un ”antrenament oficial”.
CS Activ Prahova-Ploiești, neînvinsă în eșalonul secun, până în acest moment, se află pe poziția a 2-a în cadrul clasamentului Diviziei A, Seria A, la doua lungimi in urma liderului CSU Stiinta București, fosta prim-divizionară care va fi, chiar peste câteva zile (miercuri), adversară în derbiul seriei .
Apoi, sâmbătă, Vizitiu și compania se întorc în Sala ”Olimpia” pentru jocul contând pentru etapa a 9-a din campionat, urmând sa primească vizita ”satelitului” celor de la CS Rapid București, cu speranța că acest joc o va găsi pe Activ pe locul 1.

ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI – ȘCOALA 181 SSP BUCUREȘTI 40-24 (20-12)
Ploiești: Diaconu, Paraschiv, Dumitriu – M. Arvatu 9, Popescu 6, Moldoveanu 5, Grădișteanu 5, A. Arvatu 4, Sava 3, Dumitrașcu 2, Ivanenko 2, Gavrilă 2, Vizitiu 1, Andrița 1, Csavar, Profirescu. Antrenori: Dragoș Dobrescu, Robert Comendant.
Școala 181: Marin, Balan – Roșu 11, Ciobanu 4, Vicențiu 4, A. Stan 3, C. Stan 1, Teodorescu 1, Lăpădatu, Enache, Breciugă, Timovski. Antrenor: Lazăr Mihalache.
Arbitri: Robert Dudău / George Dudău

Clasamentul în partea ­superioară:
1. CSU Știința 18p (6j)
2. Activ 16p (6j)
3. Slobozia 16p (7j)
4. Brăila 15p (6j)
5. Constanța 15p (7j).