Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce, ani la rând, v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.
În Câmpina şi Poiana Câmpina, în perioada interbelică au existat numeroase echipe de fotbal, dar cele mai multe dintre acestea au ţinut cât o ploaie de vară sau cât o toană de moment a unui „patron” închipuit. Cinci dintre ele s-au detaşat, formând elita fotbalistică locală: Principesa Ileana (anul înfiinţării 1920), Venus (1922), Sportul Muncitoresc (1926), Steaua Română (1933) şi Astra Română Poiana (1935). Toate au avut continuitate, ambiţii, rezultate remarcabile sau momente unice.
În acest episod ne vom îndrepta atenţia spre Sportul Muncitoresc Câmpina. Echipa comuniştilor din oraş, care îşi avea sediul chiar la „Casa Poporului” (în faţa Poştei există un soi de monument care aminteşte de acea clădire) şi care juca în echipament roşu, în conformitate cu cromatica partidului în cauză!
Iată trei episoade din existenţa acestui club: cel mai important rezultat, cea mai mare ruşine, dar şi unul dintre cele mai grave incidente, chiar dacă în epocă nu se pomenea de galerii, cu atât mai puţin de „ultraşi” sau „huligani”. Iată aceste momente culese din volumul I al cărţii „O istorie a fotbalului câmpinean”.

Episodul 1:
Surpriza din Cupa României
Prima ediţie a Cupei României a avut loc în ediţia 1933 – 1934. Formaţiile din Câmpina şi din Poiana Câmpina n-au văzut utilitatea unor meciuri în plus în acel sezon şi nu s-au înscris în a doua competiţie.
În ediţia următoare, 1934 – 1935, dintre echipele câmpinene doar Sportul Muncitoresc s-a înscris în Cupa României. Prima partidă a reprezentat şi prima „bombă”: victorie contra celor de la Sportul Studenţesc. În acel an competiţional, Sportul Studenţesc evolua în campionat în prima ediţie din Liga 2. A făcut parte din Seria I şi a terminat pe locul 5 într-o serie cu 8 formaţii. Dar tot era la un nivel mai sus faţă de Sportul Muncitoresc Câmpina, care era la „judeţ”. A fost prima victorie într-un meci oficial a unei formaţii câmpinene împotriva unei formaţii din sistemul divizionar naţional.

16 septembrie 1934
Etapa de eri a Cupei României
CÂMPINA, 16. – Astăzi a avut loc în localitate matchul de football între Sportul Studenţesc din Bucureşti şi Sportul Muncitoresc. După un joc disputat, câmpinenii s’au calificat pentru turul următor al Cupei României. Primul punct a fost marcat de Firoiu pentru Sportul Studenţesc. Localnicii îşi revin şi obţin două puncte prin Olteanu şi Giurgiu. În repriza doua nici una din echipe nu mai poate marca. Fănescu a fost cel mai bun de pe teren. Cele două echipe s’au prezentat astfel:
Sportul Muncitoresc: Georgescu; Caramanlău, Geller; Traian, Cornel, Pădure; Giurgiu, Berlescu, George, Dinu, Olteanu.
Sportul Studenţesc: Ego Munteanu; Mihăilescu, Ţepeş; Busuioc, Fănescu, Mitan; Firoiu, Theodorescu, Ionescu, Genu, Niculescu.
Au asistat 500 de spectatori.
(„Gazeta Sporturilor” – Marţi 18 Septembrie 1934)

Episodul 2: Bătaia
La o săptămână de la cea mai frumoasă victorie, Sportul Muncitoresc a fost implicat într-un eveniment de cu totul altă natură.
În turul următor al Cupei României, Sportul Muncitoresc Câmpina a primit vizita altui adversar din Capitală, Herdan. După victoria cu Sportul Studenţesc, nimeni nu se gândea la un eşec cu mult mai modesta Herdan Bucureşti. Câmpinenii au fost învinşi cu 1-0 şi suporterii n-au suportat foarte uşor gustul eşecului. S-a lăsat cu o bătaie ca-n filme. Arbitrul meciului a fost printre victime.

23 septembrie 1934
Sportul Muncitoresc Câmpina – Herdan Bucureşti 0-1
În faţa a 500 de spectatori echipa Herdan a jucat al doilea match pentru Cupa României, cu Sportul Muncitoresc din localitate. Bucureştenii au învins cu 1-0. Prin acest rezultat, Herdan a obţinut un mare succes. De remarcat este faptul că Sp. Muncitoresc a eliminat reprezentativa Ploeştilor cu severul scor de 4-1 în cupa provinciei. Recent învingând pe Sportul Studenţesc cu 2-1 eliminându-l din Cupa României. Victoria este cu atât mai bună, cu cât a fost obţinută la Câmpina. În prima repriză matchul a decurs într’un tempo foarte viu, nici una din echipe neputând marca. A doua repriză a decurs pe o ploaie torenţială, bucureştenii dominând totuşi.
Punctul victorios a fost obţinut de Preda.
Arbitrajul d-lui Guţescu corect şi imparţial.
Echipele au prezentat următoarele formaţii:
HERDAN: Pelinescu, Cristache, Costică, Victor, Pfan, Dimulescu, Lică, Lazăr, Niculescu Gh., Grama, Preda.
SP. MUNCITORESC: Georgescu, Geller I, Caramela, Pădure, Săvulescu, Dinu, Bertescu, Gheorghiu, Cornel, Ciubuc.
S’a remarcat dela învingători Pfan, Dimulescu, Lazăr şi Niculescu Gh. Iar dela învinşi Georgescu, Geller I şi Bertescu.
(„Gazeta Sporturilor, marţi 25 Septembrie 1934)

„Am fost terorizați”
„Arbitrul a avut aceeaș soartă” susțin conducătorii clubului Herdan
Între matchurile Cupei României, cari vor avea un epilog, în fața organelor federale, este partida: Sportul Muncitoresc – Herdan. Bucureștenii au fost terorizați de suporterii adverși, cari au operat în voie, din cauza lipsei măsurilor de ordine. Dealtfel, a fost necesară intervenția conducătorilor altor grupări, ca echipa bucureșteană să poată părăsi terenul. În acest sens gruparea Herdan a înaintat un protest la FRFA. O soartă nu prea diferită, a avut arbitrul matchului. Dealtfel, d. Guțescu a înaintat un raport categoric în acest sens în care confirmă cele susținute de gruparea Herdan.
(„Gazeta Sporturilor, miercuri 26 Septembrie 1934)

Sau (ha!) aplicat sancțiuni severe vinovaților în scandalurile de la Giurgiu și Câmpina
*Sportul Muncitoresc Câmpina a fost amendată cu 1.000 de lei „pentru lipsa de pază și debandada ce a domnit pe teren”.
**Jucătorul Gh. Ghica (Sportul Muncitoresc) a fost suspendat 1 lună.
(„Gazeta Sporturilor” şi „Sportul Zilnic”, vineri, 28 Septembrie 1934)

Episodul 3: Cel mai dur eşec

Aceeaşi Sportul Muncitoresc avea să bifeze şi un record negativ: cel mai dur eşec al unei formaţii câmpinene într-un joc oficial, indiferent de competiţie sau divizie. E vorba despre barajul de promovare în Divizia C din 1937. Ziua marii ruşini a fost 13 iunie 1937. Rezultatul? AGER Bucureşti – Sportul Muncitoresc Câmpina 16-1! De aici e suficientă poza unui articol din presa vremii.