În această perioadă, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, oamenii legii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene din ţară derulează acţiune „Foc de Artificii”, ce are ca scop combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2022/2023.
Activităţile au început în data de 21 noiembrie şi se vor încheia pe 4 ianuarie 2023.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, acţiunile vizează în principal: „Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri); Prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice; Optimizarea cooperării interinstituţionale (poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale) şi a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii; Cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise; Conștientizarea pe de o parte a cetățenilor, precum și pe de altă parte a reprezentanților societăților comerciale autorizate privind riscurile utilizării necorespunzătoare, respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun”.
În documentul de presă al Poliţiei Române mai este precizat că, de la data începerii acţiunii „Foc de Artificii” şi până în prezent, au fost efectuate 92 de acțiuni și controale, fiind înregistrate 37 de dosare penale, în care sunt cercetate 55 de persoane. De asemenea, au fost constatate 53 de infracțiuni și aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.215 de lei, fiind confiscate aproape nouă tone de articole pirotehnice în valoare de 122.800 de lei.
Important de precizat este şi faptul că, în marja acţiunii care este în desfăşurare, „în perioada 24 octombrie – 10 noiembrie 2022, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a efectuat acţiunea naţională «Importatorii de artificii 2022», care a avut ca scop prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice.
În acest context, polițiștii au efectuat 386 de controale la persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii.
Dintre cele 705 persoane juridice autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice aflate în evidenţă, pentru neregulile constatate au fost întocmite 39 de dosare penale privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, fiind cercetate penal tot atâtea persoane” (comunicat, Poliţia Română).