Nicoleta Dumitrescu
Pentru a demonstra că nu și-au pierdut vocea de tot, ieri, sindicatele au cerut autorităților creșterea salariului minim în România după modelul Germaniei. Potrivit acestora, această creștere ar trebui să fie făcută imediat, în contextul în care, după cum au precizat, de la 1 octombrie a.c., în Germania, salariul minim a crescut cu 15%.
În ce măsură guvernanții vor ține cont de această solicitare, rămâne de văzut, având în vedere că, după cum deja se știe, nici sindicatele nu mai sunt ceea ce erau odată. Iar explicația are legătură tot cu politica, în sensul că sunt destule cazurile în care liderii partidelor – evident partidele mari – pentru a-și ține aproape, cât mai strâns, potențialii agitatori și inițiatori de mitinguri și greve, le-au oferit, în anii electorali, liderilor sindicali locuri eligibile pe listele de aleși, de la aleși locali și județeni până la aleși ai neamului, în Casa Poporului!
Dând timpul în urmă, nu este greu să ne amintim, din perioada în care criza economică, în 2010, lovise și România, emblematicele mobilizări ale sindicatelor din acea vreme, și mai emblematice fiind chipurile guvernanților de atunci – când premier era actualul primar de la Cluj, Emil Boc – decupate și înfipte în țepușe, revolta, deznădejdea și furia acelora care erau la miting readaptând, într-un altfel de decor, scene de pe vremea celebrului Vlad Țepeș.
Adevărul este însă acela că, deși au trecut 12 ani de când au fost puse în aplicare celebrele legi ale austerității, când lefurile bugetarilor au fost reduse, impresia românilor, în mod special a acelora de rând, care-și numără banii de la o lună la alta, este că de ani buni ei tot trăiesc cu lefurile tăiate cu 25%! Și, de fapt, nu este aceasta realitatea?! Cam este! Dar bogații nu vor crede niciodată săracului, atât timp cât, după cum s-a văzut, parlamentarii au știut să voteze ”creșterea imediată” doar pentru anumite categorii de persoane, în speță primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene! Ca să nu mai vorbim despre faptul că, tot ei, parlamentarii, avuseseră în intenție să-și majoreze și propriile indemnizații, numai că, ulterior, s-au răzgândit, considerând că și această mărire prea ar fi bătut la ochi!
Cert este faptul că, în ziua de astăzi, multe bat la ochi și se bazează pe o lege consimțită a discriminării, cel puțin când vine vorba despre lefuri și privilegii, în contextul în care, după cum se tot vede, tot cei care au se consideră îndreptățiți să aibă și mai mult decât au deja. De ce? O întrebare căreia se tot evită să i se dea răspunsul, deși acesta se știe că există. Oricum ar fi, însă, orice român care are aceeași leafă de câțiva ani buni, atunci când merge la cumpărături, pentru alimentele de bază, nu pentru cine știe ce specialități, are sentimentul pierderii în spațiul neputinței! Pentru că este mult prea flagrantă comparația prețurilor de la raft nu doar cu banii din portofel, ci chiar cu suma trecută pe fluturașul de salariu, asta în timp ce aceia care ocupă efemer unele funcții consideră că este firesc să aibă mult. Cât mai mulți bani!
