Festivalul de Arte Marțiale organizat, la Brăila, de Asociația Tokon Dojo, împreună cu Federația Română de Karate Tradițional, cu sprijinul autorităților locale brăilene ,a reprezentat un eveniment dedicat pasionaților de sport în general, dar mai ales a sporturilor de disciplină și contact. ”Cap de afiș” la acest turneu- ploieșteanul Amansio Andrei Paraschiv-,fost campion național de box la juniori și fiul fostului campion național la box profesionist, Gheorghe Paraschiv, de două ori campion european, campion mondial la Superkombat, campion intercontinental WKN, campion mondial Superkombat la categoria mijlocie după ce l-a învins pe legendarul Chris ­Ngimbi.
Acesta a luptat cu Sergio ”Dinamita” Sanchez – dublu campion mondial la Kickboxing, în ringul de la Gala Best of The Best,în cadrul Festivalului Artelor Marțiale, întâlnirea fiind una care ”a meritat statutul de main-event” al galei. Ploieșteanul care concurează în limitele categoriei 70 de kilograme a reușit o victorie clară, la capătul unui meci bun, dominat de acesta, după o perioadă de pauză, Amansio arătând că este foarte bine pregătit pentru ”sezonul de toamnă”.