N. D.

Deși, conform calendarului, vegetația începe să se usuce, frunzele începând deja să cadă, specialiștii susțin că, în cazul unei anumite plante, prezența acesteia pe teren este, în continuare, sub semnul pericolului ce planează asupra sănătății umane. Este vorba despre ambrozie, reprezentanții Gărzii de Mediu Prahova atrăgând atenția asupra faptului că sezonul acestei buruieni nu s-a încheiat. ”La începutul lunii august a.c., atrăgeam atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă această plantă Ambrosia artemisiifolia, un soi de buruiană care înflorește în lunile august-septembrie, polenul ei fiind responsabil de apariția unor probleme alergice. Numai că, vântul propagă polenul acestei plante pe distanțe mari, astfel încât sporii ajung în cele mai îndepărtate locuri, provocând agravarea simptomelor astmului bronșic și erupții pe piele în cazul persoanelor alergice, începând cu luna august și mergând până în octombrie și chiar noiembrie. Astfel, atenție, sezonul Ambroziei nu s-a încheiat!”, a ținut să transmită Garda de Mediu Prahova. Pe de altă parte, ca urmare a sesizărilor primite în ceea ce privește disconfortul creat de această plantă, reprezentanții instituției au ținut să mai precizeze faptul că, din luna iulie și până în septembrie a.c., au avut loc controale ce au vizat respectarea legislației referitoare la combatarea acesteia, soldate și cu patru sancțiuni, verificările fiind desfășurate atât la nivelul unor administrații publice locale prahovene, cât și la operatori economici. În context, subliniindu-se faptul că, în cazul unor proprietari de teren la care s-a constatat existența ambroziei, fost impuse măsuri ferme cu termene precise pe care aceștia și le-au asumat prin actul de control, reprezentanții Gărzii de Mediu reamintesc următoarele: nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea 62/ 2018 privind combaterea buruienii ambrozia de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează cu avertisment; constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.