G. M.
Sunt aproape 30 de ani de când visam la măriri generate din bucurii născute de o generație de excepție, cum pare să nu mai fi fost, dar cum poate să mai fi fost, însă fără a fi pusă în valoare pe deplin. La acea vreme, am avut conducători ai fotbalului care s-au împăunat ani buni cu rezultatele reușite de acea generație despre care vorbeam, una care poate fi numită, fără greș, „a lui Hagi”. S-au împăunat, dar fără a avea vreun merit în creșterea și înflorirea acestei generații. Astăzi, avem conducători ai fotbalului care s-ar împăuna, dar nu au ce să o facă. Doar cu aducerea vreunui sponsor care oferă apă minerală. Cu vreo meritorie generație de fotbaliști, ioc, deși împăunarea rămâne prezentă în aparițiile publice! Cei de astăzi nu au primit vreo asemenea generație din spate, pentru că cei dinaintea lor nu s-au îngrijit, dar nici construcția alteia nu se întrevede. Iată o cauză pentru care nu avem dreptul să ne plângem că nu putem bate reprezentativele unor țări cu mult mai mică arie de selecție. Nu trebuie să ne mai mirăm că luăm cinci goluri în două meciuri de la Muntenegru, dintre care trei primite acasă la noi. Nu trebuie să ne mai plângem că ajungem rar la poarta unei Finlande, pe care, altădată, o învârteam pe degete precum jucătorii învârt astăzi cheile mașinilor de lux. Dulceața visului măririi s-a destrămat de mult, s-a transformat în amărăciunea asprei realități. Plângem că suntem pe cale să jucăm cu Luxemburgul, Kosovo sau Insulele Feroe? Poate că acolo ne este locul! În această seară, Bosnia & Herțegovina va pune umărul la decizie. Dar noi, noi ne vom mai trezi vreodată din reveria păguboasă în care trăim?
