F.T.

Ieri, între orele 7.00 şi 9.00, agenţii rutieri din cadrul Poliției Câmpina au desfășurat o acțiune pe raza municipiului pentru – precizează reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat – „creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și în vederea identificării conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv”. În timpul raziei rutiere, polițiștii au controlat 54 de autovehicule, efectuând şi 33 de testări cu aparatul etilotest, în urma cărora au fost identificați trei conducători auto care se aflau la volan, deși consumaseră băuturi alcoolice.
Rezultatul celor două ore în care a fost efectuată razia: 15 sancțiuni contravenționale aplicate şi trei permise de conducere reţinute.