George Marin
Nu am să vă povestesc despre vechi războinici japonezi care își apără nobilul stăpân, ci pur și simplu despre evoluția lui Takayuki Seto în meciul contra Universității Cluj-Napoca, meci disputat la Mediaș.
Ar părea o licență mult prea uzitată și ieftină să numești „samurai” un japonez care trăiește de atâta vreme în România și, mai ales, legat atât de mult de Ploiești, locul unde și-a desfășurat cariera în covârșitoarea parte a ei. Dar, veți vedea că evoluția lui „Taka” se apropie de aceea a unui samurai din timpurile vechi și, totodată, de unul din conceptele artelor marțiale de origine japoneză.
Bun, după această introducere, vom trece la treabă și vom analiza un pic cifrele. La prima vedere, ele par modeste. Sunt puține mingi jucate, puține pase (rezultând și procentul mic de pase greșite, interceptate de adversar), sunt destule dueluri pierdute (ceva mai mult de jumătate din total) și o altă minge pierdută din posesie din cauza unei preluări greșite (min. 45+1). Grămada de „zero” din partea de jos a tabelului ar putea reda falsa impresie că Seto nu prea s-a aflat pe teren. Dar trecem la ceva bun, anume respingerile, care ne arată profilul lui „Taka”. Aflăm că japonezul este un mijlocaș cu profil defensiv. Atunci, multele rubrici fără cifre semnificative capătă un sens. El este cel cu sabia în mână – figurativ vorbind – care apără intrarea în „palatul”aflat la capătul careului de 16 metri. Am numit poarta petrolistă. Nu trebuie să îi cerem lui Takayuki să dribleze, să tragă la poartă, să dea centrări sau să bată cornere. Cât despre goluri, și mai rar, el având vreo 30 cu toate, din 2007, de când a venit la Ploiești, și doar unul în vreo doi ani adunați petrecuți în afara României. Dar o face dacă este nevoie. Fără a ajunge la finalizare, „Taka” s-a aflat la marginea careului clujean în eventualitatea recuperării balonului (min.6, 58 – cele mai reprezentative), a susținut contraatacul lui Grozav (min. 12) și, atenție!, faza golului a pornit de la o recuperare de-a lui, „ciupind” mingea din fața unui adversar, astfel Huja putând să intre în posesia balonului, să treacă de Hofman și să centreze pentru bolta trimisă cu capul de Gicu Grozav, ceea ce a însemnat și golul victoriei petroliste (min. 23).
Dacă discutăm despre greșelile inerente la care un mijlocaș cu asemenea profil este presat deseori să le facă, constatăm că Seto a avut doar câteva momente nefericite, fără mari urmări în economia jocului. Preluarea greșită de care vorbeam mai sus a generat o serie de cornere ale adversarului (care au dus la lovitura de pedeapsă ratată de clujeanul Bălan).Dar, de la eroarea japonezului până la penalti a fost un lanț de neclarități în apărarea ploieșteană. Greu de imputat ceva lui „Taka” pentru această situație. Dar putem totuși să amintim ezitarea cu care a început partea secundă: a pierdut un duel, la colțul terenului, cu Haită, care a centrat (min. 49), a încercat, fără succes, să recupereze un balon folosindu-și puterea corpului, la un „meleu”, clujenii pornind un atac (min. 50), l-a întâmpinat cam târziu pe Filip, acesta fiind liber cu o zonă largă în față (min.51). Ulterior, „Taka” și-a revenit la jocul său din prima parte, blocând adversari sau chiar reușind deposedare (min. 71), doar mingea trimisă aiurea, în careul advers fiind singura idee a sa neînțeleasă de nimeni, coechipieri sau spectatori deopotrivă (min. 69).
Atunci, de ce Takayuki a fost desemnat de ziarul nostru drept jucătorul meciului? – vă puteți întreba, pe bună dreptate. Pentru că, într-adevăr, el a fost un păzitor al multor culoare ce s-ar fi putut deschide către poarta apărată de Vâlceanu. A făcut-o profesional, cu știință, bazat pe bogata sa experiență. Nu și-a atacat decisiv adversarul niciodată, intrând în dueluri numai atunci când era absolută nevoie, când considera că sunt șanse de a recupera mingea, tatonând, obligându-și oponentul, de cele mai multe ori, să paseze înapoi, întârziind acțiunea, dând astfel propriei defensive timp să se organizeze, ceea ce aduce cu spiritul aiki (de unde și sportul aikido), care cere să nu ataci dacă nu ești atacat. Asemenea acțiuni au fost multe și nu le mai înșirăm aici. Takayuki a rezolvat aceste probleme de la centrul terenului în condiții dificile, deoarece trebuia să fie atent la adversarul care venea din fața sa (de regulă fostul petrolist Romario Pires), dar și la cel din spatele său, aflat între liniile de apărare și de mijloc petroliste (de regulă, tot un fost petrolist, Filip, chiar și în situațiile în care Takayuki și Jair au făcut schimb de poziții). Ar părea puțin, dar putem adăuga modul în care și-a ajutat coechipierii să rezolve anumite faze (min. 7, 39 – pentru rezolvările lui Țicu), modul în care s-a demarcat pentru a primi mingea de la un coleg în dificultate (min. 20), modul în care a găsit pase care să liniștească jocul (min. 28, 83), modul în care a făcut marcajul la Bălan, în careu, la cornerele clujene și, nu în ultimul rând, kilometrii alergați „box to box” cum se spune acum (să spui „pe tot terenul” a ajuns desuet), kilometri pe care „razele Pix” nu îi poate contabiliza. Poate că acești mulți kilometri, asociați cu mulții ani petrecuți pe terenul de fotbal, i-au determinat o ușoară oboseală pe final, care i- a adus și înlocuirea în minutul 86. Sau, poate că înlocuirea a fost făcută pentru ca Dumitriu, cel intrat în locul lui „Taka”, să explodeze într-un contraatac lămuritor al meciului.
