George Marin

„Am vrut să ne folosim de tehnica lui, am sperat într-o execuție, într-un șut, am sperat în ambiția lui, pentru că au fost multe meciuri în care nu a intrat deloc, în prospețimea lui” – a declarat Nae Constantin, la finalul meciului, vorbind despre primul dintre cei supuși radiografiei noastre, Mario Bratu.
Dezamăgirea creată de evoluția slabă a lui Bratu, și numai a lui, nu l-a afectat numai pe antrenorul ploieștean, ci și pe toată lumea prezentă la stadion.
Nu ne vom lansa în prea multe considerații, le vom face cunoscute doar pe cele mai importante. Bratu a început bine meciul, fiind atent la poziționarea sa în ambele faze, corectă, mai mult ca sigur așa cum i s-a cerut de către staff-ul tehnic, dar continuarea, global socotind, nu a împlinit nicio așteptare. Nu mai detaliem toate situațiile. Cât despre jocul cu mingea, aici s-a stat mai rău. Driblingul pe care îl aștepta Nae Constantin ar fi putut să apară la o situație de unu-contra-unu (min. 45), dar Bratu, având balonul la stângul, piciorul „forte”, a încercat driblingul prin partea dreaptă a adversarului. Rezultatul? În loc să aleagă calea firească, evident mai ușoară și convenabilă lui, a pierdut mingea. Este un singur exemplu din categoria „lipsă de inspirație”. Ieri am numit-o „ceață”. Nu pentru a-i căuta un alibi lui Bratu pentru jocul său total neconvingător, dar trebuie spus că mare parte din baloanele jucate au fost în jumătatea proprie de teren – urmare firească a cursului jocului – și că s-a jucat mai puțin pe partea lui. Iar ca angajament, el a fost în nota echipei. A cam lipsit.

Cioiu, înlocuitorul lui Bratu încă de la pauză, a avut o singură sclipire. A reușit să ne lămurească de ce, în transmisia TV a meciului de la Târgu-Jiu, s-a auzit: „Lasă-l pe Cioiu! Lasă-l pe Cioiu!”, înainte ca Jair să bată lovitura liberă din care a marcat. A executat o lovitură liberă de lângă tușa din dreapta, cam de la 10-12 metri de linia de poartă. Mingea a zburat către vinclul opus, dar Iustin Popescu, portarul Miovenilor, a zburat și el, deturnând lovitura în corner (min. 55). Cioiu a stat mai mult în terenul advers, ca și echipa, de altfel, dar „libera” menționată a fost singura de reținut la „plus”. Ar mai fi putut fi contabilizată, tot la acest capitol, pătrunderea sa în fața careului, dar nu s-a înțeles cu coechipierii și mingea a fost pierdută (min. 49). El a încercat să fie mai activ, chiar dacă a jucat pe o poziție mai retrasă după intrarea lui Irobiso (min. 72). A încercat să intervină la centrarea lui Țicu, marcat fiind de Șerbănică, dar nu a reacționat suficient de rapid (min. 76). Acesta poate fi considerat un mic progres – dacă putem să îl numim, cu destulă amărăciune, așa – față de situația de la centrarea lui Ivanovski, la care Cioiu a stat foarte departe (min. 63). Defensiv, a avut mai puțin de lucru, dar nu trebuie uitat că Cioiu a început greoi mitanul. A rămas imobil la acțiunea de atac a argeșenilor (min. 46) și l-a pierdut din marcaj pe Vlad Pop la cornerul executat de oaspeți (min. 48).
Iată cum, convins fiind că banul aruncat în aer va cădea cu fața câștigătoare la vedere, constați că ambele părți sunt cele care nu îți aduc succesul. În căderea ei, moneda a aruncat o sclipire, un punct luminos pe una dintre fețe, dar strălucirea s-a estompat, nu a durat.