Asociaţia Alianţa Universitară G6-UMF consideră că actualul proiect al Legii învăţământului superior, aflat în dezbatere publică, este unul modern şi flexibil, potrivit Agerpres.
G6-UMF este constituită din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara.
„Din perspectiva Alianţei G6-UMF, actualul proiect al Legii învăţământului superior aflat în dezbatere publică este un proiect de lege capabil să rezolve numeroase probleme existente în acest moment în învăţământul superior, atât la nivel general cât şi la nivelul învăţământului superior medical”, se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis AGERPRES.
În opinia reprezentanţilor G6-UMF, principalele elemente de progres regăsite în proiect sunt:* întărirea autonomiei universitare şi acordarea unei dimensiuni financiare suplimentare necesare – „Alianţa G6-UMF îşi doreşte să aibă mecanismele legale de a-şi gestiona resursele pe care le are, în condiţiile legii, dar cu flexibilitate şi eficienţă crescută şi de a-şi face propria politică de dezvoltare, care să nu fie blocată artificial de Legea bugetului de stat pentru veniturile proprii pe care fiecare universitate le obţine”, precizează sursa citată;* flexibilizarea carierei didactice şi deschiderea acesteia pentru tinerii absolvenţi, prin eliminarea criteriului de doctorat pentru funcţia de asistent universitar;* o politică mai flexibilă a păstrării în sistemul de învăţământ a personalului didactic cu experienţă, în acord cu nevoile fiecărei universităţi.
„Considerăm că subiectul finanţării universităţilor nu trebuie abordat doar prin prisma numărului de studenţi existent într-o universitate sau prin prisma calităţii de excelenţă a unei universităţi. Regăsim excelenţa şi în universităţile tehnice sau medicale, ambele fiind la baza unora dintre domeniile prioritare de dezvoltare ale României, chiar dacă acestea, prin specificul lor de studiu, se clasifică într-o nişă de domeniu mai îngustă cum la fel de importante sunt şi alte două aspecte: importanţa socială a profesiilor pe care acestea le pregătesc şi, mai ales, angajabilitatea. Considerăm că trebuie să apreciem nu doar legalitatea, dar şi eficienţa modului de cheltuire a banului public şi să păstrăm un echilibru potrivit între profesiile care aduc beneficii societăţii indirect, pe termen lung, cu cele care aduc imediat plusvaloare, ambele categorii fiind la fel de importante. Gradul mare de angajabilitate al absolvenţilor universităţilor din Alianţa G6-UMF, de peste 98%, credem că justifică cel puţin la fel de mult ca alte argumente, de natură cantitativă, finanţarea diferenţiată. Pe de altă parte, cheltuielile de şcolarizare în domeniul medico-farmaceutic (prin specificul de organizare a învăţământului pe grupe mici, infrastructura specifică şi nevoia permanentă de tehnologii moderne) sunt semnificativ mai mari, prin comparaţie cu cele mai multe programe de studii”, explică sursa citată.