N. D.

În această stagiune estivală, atât teatrul, cât și filarmonica din Ploiești au pregătit pentru public spectacole variate, pentru toate gusturile, dar și vârstele. Concret, teatrul are pregătite o serie de reprezentații atât pentru adulți, cât și pentru copii, așa cum sunt și cele care vor avea loc la acest sfârșit de săptămână. Astfel, piesa ”Ti amo, Maria!” va putea fi văzută vineri, 8 iulie, la ora 19.00, la sala Teatrului „Toma Caragiu”, despre ce fel de spectacol este vorba menționând chiar regizorul acestuia, Eusebiu Mihail Tudoroiu: ”Este un spectacol despre o iubire pătimașă, absolută, dar și despre eșecul de a o exprima într-un mod corect față de persoana iubita. Este un spectacol care vorbește despre iubiri imposibile, vicii, obsesivitate, agresiune și impulsivitate, dar și despre cum aceste lucruri ne pot distruge ca oameni și pot înlătura chiar și ce iubim cel mai mult pe lume.” De asemenea, sâmbătă, 9 iulie, la ora 19.00, tot în sala teatrului, publicul este așteptat să vadă ”Funny Money”, ce îl are ca personaj principal pe Henry Perkins, un contabil de vârstă mijlocie, care, întorcându-se acasă cu metroul, din greșeală intră în posesia unei serviete în care descoperă o sumă fabuloasă de bani, de aici dezlănțuindu-se un lung șir de situații neprevăzute și amuzante. Tot duminică, 10 iulie, la ora 19.00, în aceeași sală, este programat spectacolul ”Sorry, Charlie!”, ce are ca personaje principale pe Charlie și soția sa, Jenny, care vor să fure un diamant dintr-o casă al cărei proprietar era plecat în vacanță. De asemenea, tot la sfârșitul acestei săptămâni, duminică, la ora 11.00, în sala Teatrului de Animație, cei mici vor putea să vadă transpunerea în scenă a unuia dintre basmele nemuritoare ale celor O mie și una de nopți: ”Lampa lui Aladin”. De asemenea, și Filarmonica ”Paul Constantinescu” a pregătit o serie de concerte în cadrul stagiunii estivale, pentru 10 iulie, la ora 20.00, fiind anunțat un nou concert de jazz. Evenimentul se va desfășura în aer liber, respectiv pe esplanada Palatului Culturii din Ploiești, fiind al doilea eveniment de acest gen, după primul, care a avut loc pe data de 3 iulie, următorul concert de jazz fiind programat pe 31 de iulie a.c., la aceeași oră și în același loc.