Până pe 10 iulie 2022 (respectiv, pentru jucătorii legitimați la cluburi de fotbal în sală, perioada 1-10 august 2022), jucătorii amatori au posibilitatea de a solicita încetarea legitimării fără acordul clubului la care sunt legitimați!
Cererile având ca obiect încetarea legitimării unui jucător amator la un club se depun la comisia jurisdicțională a AJF Prahova , în perioadele amintite, în condițiile legii și ale art. 4 alin. 21 și alin.22 din RSTJF.
În conformitate cu prevederile art. 4.19 din RSTJF, „legitimarea unui jucător amator la un club poate înceta dacă jucătorul formulează o cerere în acest sens, la comisia jurisdicțională a forului competent”, în perioada precizată mai sus.
Următoarele categorii de jucători amatori pot formula cereri de încetare a legitimării:
– Jucătorii amatori juniori cu vârsta de până la 7 ani;
– Jucătorii amatori juniori cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani;
– Jucătorii amatori seniori.
Pentru încetarea legitimării, jucătorul trebuie să achite clubului cu care solicită încetarea legitimării următoarele sume:
* Jucătorii juniori cu vârsta între 7 și 10 ani împliniți aflați în această situație sunt obligați să achite fostului club suma de 400 de lei pentru fiecare an competițional în care au fost legitimați la clubul respectiv.
* Jucătorii juniori cu vârsta peste 10 ani și până la 16 ani aflați în această situație sunt obligați să achite fostului club suma de 700 de lei pentru fiecare an competițional în care au fost legitimați la clubul respectiv.
* Pentru jucătorii seniori, AJF Prahova a stabilit o taxă de 200 lei.
În cazul perioadelor mai mici de un an competițional, se va achita o sumă proporțională cu perioada aferentă.
Jucătorul a cărui cerere a fost admisa printr-o hotărâre definitivă se poate legitima la următoarea echipă numai după achitarea sumelor prevăzute în decizia pronunțată de către comisie. Jucătorii care încetează legitimarea în modul prevăzut mai sus pot solicita legitimarea la un alt club doar în perioadele de transfer stabilite de FRF/AJF/AMFB.

Perioadă de transferuri până în 4 septembrie
În urma ședinței Comitetului Executiv al FRF, s-au aprobat perioadele de transfer pentru vară și iarnă aferent sezonului 2023-2024.
* Perioada de vară a început pe 13 ­iunie și va dura până pe 4 septembrie 2023.
• Perioada de iarnă: 16 ianuarie – 12 februarie 2024.
În ceea ce priveşte competiţiile de futsal, perioada de vară va fi identică, în timp ce perioada de iarnă va fi 9 ianua­rie – 5 februarie 2024.