N. D.

Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești vor organiza, astăzi, ceremonii militare și religioase prilejuite de sărbătorirea “Zilei Europei”, marcată, conform tradiției, pe data de 9 Mai. Evenimentele vor avea loc pe esplanada Palatului Administrativ (intrarea A), începând cu ora 11.00, cu participarea oficialităților locale și județene, precum și a personalului militar. Debutul acțiunii va include salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului național al României și a Imnului Uniunii Europene, festivitățile continuând cu un Tedeum – slujbă religioasă de mulțumire și recunoștință.
Ulterior, reprezentanții municipiului Ploiești și ai județului Prahova vor susține alocuțiuni, iar în finalul acestor activități va avea loc defilarea Gărzii de Onoare și a Fanfarei Consiliului Județean Prahova.
De menționat și că, având în vedere desfășurarea ceremoniilor militare și religioase menționate, dar mai ales defilarea Gărzii de onoare, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat restricționarea, astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 13.00, a circulației pe str. Sublocotenent Erou Calin Cătălin, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Republicii și intersecția cu strada Emile Zola.