Un simbol al Petrolului, o adevărată legendă a clubului Petrolul, Virgil Dridea, a plecat dintre noi, ieri dimineață. La 81 de ani, Virgil „Puiu” Dridea a părăsit această lume, mergând să refacă echipa din „ceruri”, alături de cei cu care câștiga titlurile de campion al României și o învingea, la Ploiești, pe marea FC Liverpool!
Născut pe 17 noiembrie 1940, la Ploiești, Virgil Dridea și-a legat, firesc, aproape întreaga carieră de echipa de suflet, Petrolul Ploiești. A debutat în primul eșalon pe 24 august 1958, într-un meci cu Jiul Petroșani (3-0), iar în acel sezon devenea, pentru prima dată, campion al României, alături de Petrolul. A repetat performanța în 1965-1966, având în palmares și Cupa României, câștigată în ediția 1962-1963, iar în bătălia cu FC Liverpool, purtată în toamna lui 1966, în Cupa Campionilor Europeni, a fost titular în meciurile de la Ploiești și în cel de baraj, de la Bruxelles! A adunat, pe parcursul a opt stagiuni, 82 de prezențe în tricoul Petrolului, ultima pe 3 septembrie 1968, tot într-un meci cu Jiul Petroșani! Cariera de jucator și-a încheiat-o doi ani mai târziu, la Metalul Plopeni, dedicându-se, mai apoi, celei de antrenor. A pregătit pe Metalul Plopeni, până în 1983, a mers, după aceea, în Angola, la Pedro Atletico do Huambo (1983-1985), iar la revenirea în țară a preluat-o pe Prahova CSU Ploiești, cu care a promovat în ­Divizia B.
În vara lui 1988 a trecut pe banca formației sale de suflet, reușind să readucă Petrolul în prima Divizie, în 1989, dar și în competițiile europene, sub comanda sa „găzarii” întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediția 1989-1990 a Cupei UEFA! În 1992 a plecat în Siria, pregătind echipa Armatei, iar mai apoi le-a antrenat pe Dacia Unirea Brăila (1994-1995), Metalul Plopeni (1995-1996) și Midia Năvodari (1998-1999). A revenit pe banca Petrolului în stagiuniea 1999-2000, iar în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2004 a avut cel de-al treilea mandat la cârma „lupilor”.
Ulterior, a fost unul dintre fondatorii noului Petrolul, echipa care a pornit din Liga a IV-a în 2016, ajungând, în această vară, să-și recâștige locul în elita fotbalului românesc.
Rămas bun, Virgil Dridea! ­Condoleanţe familiei îndurerate!

Fotbalul ­judeţean, ­mai sărac
Șirna Varniţa – CS Șotrile 1-1, duminică 8 mai, orele 13,30 – acesta a fost ultimul meci la care a participat Virgil Dridea, în calitate de observator! Și, fără a exagera, activitatea sa în cadrul AJF Prahova, ca observator și membru al comisiilor juridiscţionale, a fost
la același nivel,
super-profesionist, ca și cariera de fotbalist sau cea de antrenor! Pentru că Virgil Dridea era, săptămână de săptămână, prezent în sediul de pe strada Pielari, fiind unul dintre cei mai longevivi observatori și oficiali ai AJF. De altfel, la sediul Asociaţiei de Fotbal a fost aniversat, la împlinirea a 80 de ani, în pandemie…