La finalul săptămânii trecute, Sala ”Olimpia” din Ploiești a fost ”punctul de întâlnire” al crescătorilor și iubitorilor de porumbei din județul nostru și din întreaga țară, găzduind Expoziția Națională Columbofilă.
În organizarea președintelui Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România (FNCPR), Marius Tunduc, cei prezenți au avut ocazia de a participa la un eveniment deosebit, în cadrul căruia pasionaţii ai sportului columbofil au admirat porumbeii campioni care fac parte din Lotul Olimpic al României, s-a desfăşurat și o tombolă cu premii atractive pentru crescători, s-au prezentat ultimele noutăți în domeniul nutriției și medicamentației și s-au organizat mai multe festivități, de asemenea, fiind programată o gală de premiere, la cele mai înalte cote, la Bucov. Aici au fost prezenți, printre alții, omologi din Ungaria și Germania, fiind premiați cei mai buni crescători din 2021, județul nostru fiind reprezentat de cresători de renume, precum Cosmin Olteanu, Matei Enescu, Marius Floștoiu, Cosmin Cojanu, Mihai Ungureanu, Romulus Nedelcu, Florin Stroe, Marius Otea și Florin Bilan.
Festivitatea de deschidere a fost onorată de Emanoil Savin, și el ­crescător de porumbei și oficial al FNCPR: ”Ne revedem cu bucurie, după perioada pandemiei, după ce am reușit să ­depășim o perioadă foarte grea, în care dragostea și grija pentru porumbei au reprezentat un aliat de nădejde. Trăim o altă perioadă dificilă, suntem alături de prietenii din Ucraina (n.r. România organiza concursuri cu punct de lansare al zborurilor țara vecină, imposibil de desfășurat acum), dar important este că mergem mai departe, iar porumbelul va rămâne același simbol, al păcii, prieteniei, științei, pasiunii – toate la un loc”!


Oradea a preluat ștafeta

Expoziția Națională Columbofilă a României, la care au fost expuși porumbeii din Lotul Olimpic al României, găzduită de Ploiești, a reprezentat preambulul Olimpiadei Columbofile 2022, care se va desfășura în perioada 12-14 august 2022 la Oradea. Este vorba despre ediția cu numărul 37 a ”Olipiadei”, care se dorește a fi cel mai mare eveniment de acest gen din lume, cu invitați din 70 de țări!