N. Dumitrescu

Potrivit unor noi reglementări, pentru pensionarii care primesc banii pe card, există posibilitatea ca, la cerere, cuponul, care este adus în fiecare lună de către poștaș, să fie înlocuit de un document special, care va fi transmis prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, respectiv pe email. ”Recent, a devenit functională aplicația care permite transmiterea documentului de informare cu privire la plata drepturilor care se achită prin intermediul caselor de pensii în format electronic. Altfel spus, pentru cei care primesc pensia în cont, cuponul va fi înlocuit de un document special transmis prin email. Pentru transmiterea acestui document de informare, cererea trebuie adaugată în Portalul Casei Naționale de Pensii Publice, prin intermediul contului personal. Acest lucru presupune deschiderea unui cont portal, pe www.cnpp.ro, urmând pașii indicați. Odată deschis și activat contul portal, prin intermediul acestuia poate fi adaugată și cererea de transmitere a documentului de informare”, ne-au precizat reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova. În prezent, aproape 83.000 de pensionari prahoveni își primesc pensiile în cont bancar.
De precizat că, la data de 31 ianuarie 2022, în evidența Casei Județene de Pensii Prahova se aflau 207.990 de beneficiari, dintre care: 192.448 de pensionari de asigurări sociale de stat; 4.014 pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor; 11.268 beneficiari de legi speciale; beneficiarii de pensie din accidente de muncă și boli profesionale fiind în număr de 260. Detaliat, structura pensionarilor de asigurări sociale de stat, în număr de 192.448, este următoarea: beneficiari de pensie pentru limită de vârstă: 149.722; de pensie anticipată: 258; de pensie anticipată parțială: 2.668; de pensie de invaliditate: 17.703; de pensie de urmaș: 22.097. Pensionarii din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor sunt în număr de 4.014 de beneficiari, dintre care: beneficiari de pensie de limită de vârstă: 3.893; de pensie de invaliditate: 9; de pensie de urmaș: 112. Iar numărul beneficiarilor de legi speciale este de 11.268. La nivelul județului Prahova, la data de 31 ianuarie 2022, pensia medie aferentă numărului total de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 1.875 de lei. În funcție de categoria de pensie, pensia medie de asigurări sociale de stat este structurată astfel: pensia pentru limită de vârstă: 2.128 de lei; pensia anticipată: 2.495 de lei; pensia anticipată parțială: 1.834 de lei ; pensia de invaliditate: 806 de lei; pensia de urmaș: 1.012 de lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022, valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. De asemenea, cuantumul pensiei minime garantate a crescut de la 800 de lei la 1.000 de lei, la data de 31.01.2022, la nivelul Casei Județene de Pensii Prahova fiind înregistrați 84.885 de beneficiari. Nu în ultimul rând, și cuantumul indemnizației de însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul 1 de invaliditate, a crescut de la 1.154 de lei la 1.269 de lei, respectiv la 80% din valoarea unui punct de pensie.