Selecționerul Adrian Văsîi a anunțat lista jucătorilor convocați pentru Turul de Elită din Croația, ultima rundă înainte de Campionatului European, în lotul celor care vor încerca să obțină calificarea la turneul final regăsindu-se și un jucător al Petrolului – fundașul dreapta Sergiu Pârvulescu.
Naționala Under 19 a României va juca în această lună pentru un loc la EURO U19 din Slovacia. Tricolorii vor evolua la Turul de Elită, în perioada 23 – 29 martie, în Croația, acolo unde vor mai întâlni, pe lângă țara gazdă, Georgia și Islanda.
Reunirea lotului este programată pentru data de 19 martie, urmând ca plecarea către Croația să se facă pe 20 martie.
Lista jucătorilor convocați de selecționerul Adrian Văsîi:
Portari: Robert Popa (U Craiova 1948), Alexandru Borbei (US Lecce/Italia), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria)
Fundași: Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Botond Gergely (FK Csikszereda), Costin Amzăr (SC Dinamo 1948)
Mijlocași: Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Mihai Luca (S.P.A.L./Italia), Nicolas Popescu (Farul Constanța), Ștefan Bodișteanu (Farul Constanța), Albert Hofman (Universitatea Cluj), Rareș Ilie (FC Rapid 1923), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Răzvan Tănasă (Farul Constanța), Andrei Doru (Politehnica Timișoara)
Atacanți: Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța), Luca Andronache (Farul Constanța)

Programul turneului din Croația

Miercuri, 23 martie
• Croația – Islanda, ora 13:00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)
• România – Georgia, ora 16:30, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)
Sâmbătă, 26 martie
• Croația – România, ora 13:00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)
• Georgia – Islanda, ora 16:30, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)
Marți, 29 martie
• Georgia – Croația, ora 13:00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)
• Islanda – România, ora 13:00, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)
În urma Turului de Elită vor obține calificarea la EURO câștigătoarele celor 7 grupe. Acestora li se va alătura țara gazdă, Slovacia. Turneul final va avea loc în perioada 20 iulie – 2 august 2022.

Și Boțogan, convocat la Națională

Naționala Under 18 (jucători născuți în anul 2004 sau mai mici) va susține și ea un stagiu de pregătire, în Turcia. Selecționerul Daniel Oprescu a anunțat lotul penru acțiunea de la finalul lunii martie, printre cei convocați regăsindu-se un alt junior petrolist, Alin Boțogan.
Reunirea lotului este programată pentru data de 19 martie, iar plecarea spre Turcia va fi o zi mai târziu. Echipa națională U18 va disputa și două jocuri amicale contra Turciei U18, pe 23 martie și 25 de martie.
La revenirea în țară, tricolorii vor mai avea un meci amical, urmând ca adversarul să fie anunțat ulterior.
Lotul selecționat
de Daniel Oprescu:
Portari: Ștefan Lefter (CS Hunedoara), David Dincă (Farul Constanța);
Fundași: Alexandru Șuteu (FCSB), David Maftei (Farul Constanța), Robert Sălceanu (AS Fotbal Club Buzău), Dragoș Ungurenașu (Politehnica Iași), David Țone (Dinamo), Răzvan Pașcalău (Lecce), Ștefan Duțu (Farul Constanța), Radu Cireșoiu (Unirea Constanța);
Mijlocași: Alin Boțogan (Petrolul 52), Septimiu Kolbasz (Universitatea Cluj), Narcis Lăcătuș (Unirea Constanța), Ionuț Costea (Progresul Spartac), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Luca (1599 Şelimbăr), Alexandru Musi (FCSB), Ionuț Pelivan (CSM Politehnica Iași), Antonio Bordușanu (Dinamo), Eduard Lambrinoc (FC Brașov);
Atacanți: David Palade (Torino FC), Atanas Trică (Universitatea Craiova).
Naționala U18 va disputa în toamnă prima fază a calificărilor pentru EURO 2023. România va întâlni Letonia (21 septembrie), Lituania (24 septembrie) și Austria (27 septembrie). Se califică la Turul de Elită primele două clasate împreună cu echipa de pe locul 3 cu cele mai bune rezultate înregistrate în fața primelor două clasate. Turneul final va avea loc în Malta.