F.T.

Ieri dimineaţă, angajaţi ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova și Brașov, pentru documentarea a patru cauze penale care au ca obiect comiterea infracţiunilor de de furt din locuință, tâlhărie, tâlhărie calificată și furt de componente de telecomunicații.
În fapt, a fost vorba despe o serie de patru percheziţii la care au participat, în afară de poliţişti ai trupelor speciale din cadrul IPJ Prahova, şi angajaţi ai unor secţii de poliţie din judeţ.
Într-un prim dosar penal, „poliţişti din cadrul Secției rurale Drajna au efectuat două descinderi în comuna Predeal Sărari, la persoane bănuite de tâlhărie calificată. În urma acţiuniii, trei bărbați cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani au fost conduși la sediul unității, pentru audieri. Descinderile au fost motivate de faptul că, în noaptea de 27 martie a.c., polițiștii Orașului Vălenii de Munte au fost sesizați de către un agent de securitate cu privire la faptul că, în timp ce patrula în zona parcului petrolier, din comuna Predeal-Sărari, a surprins două persoane necunoscute, care sustrăgeau un motor de la una dintre sondele dezafectate. Agenții de securitate le-au solicitat acestora să se oprească, însă aceştia au fugit, amenințând cu acte de violență.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.000 de lei, iar în urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și indisponibilizate un autovehicul și un ATV, în vederea continuării cercetărilor”, se menţionează într-un comunicat al IPJ Prahova.
Într-o a doua cauză penală, tot angajaţi ai Secției de poliție rurală Drajna au efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliulul unui bărbat în vârstă de 51 de ani, în urma cercetărilor reieşind faptul că „la data data de 22 martie a.c., o societate comercială cu obiect de activitate telecomunicații a sesizat faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras mai multe dispozitive și echipamente ce se aflau într-un releu situat în comuna Izvoarele. Prejudiciul cauzat este de 40.000 de lei. În urma percheziției au fost identificate o parte din bunurile sustrase” (comunicat, poliţia prahoveană).
A treia speţă este prezentată de către IPJ Prahova astfel: ” Angajaţi din cadrul Poliției orașului Plopeni au efectuat o percheziție domiciliară la o persoană bănuită de tâlhărie. Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost condus la sediul unității pentru audieri.
În fapt, la data de 25 martie a.c., în jurul orei 17.30, aflându-se într-un parc din oraș, unui minor i-ar fi fost sustras telefonul mobil din mână, de către o persoană necunoscută, prin amenințare cu acte de violență, ulterior acesta fugind într-o direcție necunoscută. În urma percheziției a fost identificat și ridicat telefonul mobil sustras”.
Al patrulea caz penal a fost de competenţa Poliției stațiunii Bușteni, oamenii legii efectând o percheziție domiciliară în județul Brașov, la un tânăr în vârstă de 21 de ani.
În acest caz, oamenii legii ” au fost sesizați de către un bărbat din stațiune că o persoană i-a sustras din locuință două motofierăstraie și două hamuri pentru cai. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 10.000 de lei” ( IPJ Prahova, comunicat).
Prejudiciul total, în cele patru cauze penale, a fost estimat la aproximativ 56.000 de lei.