Care sunt asocierile de firme aflate pe primul loc, după evaluarea ofertelor

Violeta Stoica

Lansată în luna iunie 2021, licitația pentru desemnarea constructorilor ce se vor ocupa de cele trei loturi din autostrada Ploiești (Dumbrava) – Buzău se apropie de final. În principiu, în aproximativ o lună ar putea fi semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru acest drum de mare viteză care ar urma să facă legătura între autostrada București-Ploiești (A3), prin nodul de la Dumbrava, și municipiul Buzău, pe un traseu care străbate – în cea mai mare parte – județul Prahova.
Deși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a dat încă publicității ofertanții selectați în cadrul procedurii pentru cele trei loturi, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură – conectați la tot ceea ce se petrece în CNAIR – au anunțat că, în urma evaluării dosarelor depuse de cele 39 de firme și asocieri de firme (pentru toate cele trei loturi), s-au stabilit deja câștigătorii. Astfel, conform Asociației Pro Infrastructură, lotul 1 Ploiești (Dumbrava)-Mizil revine celor de la Bog’Art-Tancrad-Consedil (România-Italia), lotul 2 Mizil-Pietroasele – celor de la Coni-Trace (România-Bulgaria), iar lotul 3 – Pietroasele-Buzău – asocierii Drum Asfalt-Ilgaz-OPR-Obras-Trameco. „Precizăm încă o dată că acest pas procedural este notificarea dată de CNAIR ofertanților care după evaluarea tehnică și financiară s-au clasat pe locul 1. Acum mingea este la ei și sunt obligați ca în următoarele zile, termenul cerut de CNAIR fiind 22 februarie, să vină cu toate documentele justificative: DUAE, caziere fiscale, informații despre cifra de afaceri, tot ce este necesar pentru a demonstra că respectă toate criteriile de calificare și selecție ale licitației. Din experiența noastră, acest pas este o simplă formalitate și, în cele mai multe cazuri, antreprenorii furnizează fără probleme aceste documente. Dar există și surprize, rare, în care practic constructorii nu pot face dovada a ceea ce au declarat, caz în care sunt descalificați și se trece la următoarea ofertă admisibilă, clasată pe locul doi. După ce antreprenorii se achită de această obligație, CNAIR emite raportul procedurii, cel prin care se desemnează oficial câștigătorul. Apoi urmează contestațiile, aproape garantate pe aceste trei loturi cu prețuri foarte bune, decent pregătite față de altele (avem proiect tehnic care doar trebuie executat în teren) și cu numeroase oferte, 39 în total”, au precizat cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Mii de terenuri, expropriate în Prahova, la valoarea de numai un leu/metru pătrat!

Sunt 2.566 de terenuri în lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Ploiești – Buzău”, aflate pe raza localităților Râfov, Dumbrava, Drăgănești, Albești-Paleologu, Tomșani, Colceag, Baba Ana, din județul Prahova.
Cele mai multe dintre terenurile ce se află pe coridorul supus exproprierii se află în comuna Dumbrava (mai mult de 800 de terenuri extravilane, de diferite dimensiuni), aflată la începutul tronsonului din județul Prahova, unde vor apărea bretelele de legătură cu autostrada A3 București-Ploiești. Potrivit anexei la hotărârea Guvernului României, adoptată în luna august 2021, toate cele 2.566 de terenuri, reprezentând 5,34 milioane de metri pătrați, au fost evaluate la 6,43 milioane de lei, adică pentru un metru pătrat de teren deținut de persoane fizice și juridice din comunele menționate mai sus, statul va plăti doar puțin peste un leu!
Majoritatea proprietarilor vor da statul în judecată pentru a obține sume mai mari, dat fiind prețul extrem de redus pe care l-a propus Guvernul drept despăgubiri.
Autostrada A7, tronsonul Dumbrava – Buzău, ar urma să fie finanțată prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.