N.D.

La un interval de numai o zi după ce, în urma verificărilor, s-a constatat că, pe 23 februarie a.c., la Ploiești s-au înregistrat depășiri ale hidrogenului sulfurat, au venit și amenzile. Astfel, Garda de Mediu Prahova a anunțat că a aplicat rafinăriei din localitatea Brazi o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 278/2013 privind emisiile industriale. ”Totodată, Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriilor controlate luarea măsurilor care se impun pentru ca operațiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile și mirosurile să nu determine o deteriorare semnificativă a calității aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora”, au mai precizat reprezentanții instituției. Reamintim că atât laboratorul mobil al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, cât şi staţiile de monitorizare a calităţii aerului care aparţin rafinăriilor OMV Petrobrazi şi Rompetrol Vega au înregistrat, miercuri dimineaţă, depăşiri pentru indicatorul hidrogen sulfurat, Primăria Ploiești solicitând instituțiilor abilitate, cât și Instituției Prefectului Prahova, luarea măsurilor care se imupun.