De săptămâna trecută, și câteva formații din primul eșalon județean s-au întors pe terenul de antrenament, după vacanță.
Printre cele mai grăbite, liderul CS Păulești precum și alte ”fruntașe”, Atletic United și Tricolorul Breaza, care s-au reunit în vederea abordării returului.
La Păulești, primul antrenament s-a desfășurat la ”lumina” jumătății de nocturnă deja instalată, sub comanda lui Florin Pripu regăsindu-se cam aceiași jucători care au terminat turul, cu două excepții – Anton a reziliat contractual, iar la capitolul venire, deocamdagtă, singura noutate este venirea lui Leca (Băicoi).
Sâmbătă și-a reluat pregătirile și Tricolorul Breaza, sub comanda antrenorilor Constantin Plăvache și Laurențiu Urdea.
Au raspuns prezent la apelul noului cuplu de antrenori majoritatea componenților lotului din turul de campionat, ca și noutăți certe la acest moment fiind Rareș Alexe, fotbalist care a mai evoluat și în trecut pentru Tricolorul și Octavian Diaconu, revenit dupa un împrumut la CS Câmpina.
În schimb, la capitolul plecari, așa cum se știe, lista este mult mai stufoasă – Andrei Ciobanu, Andrei Rusu, Vladimir Butufei și Bogdan Minea revenind la CSO Plopeni, în Liga a III-a, după doar câteva luni petrecute la Breaza.
În perioada următoare sunt așteptate și alte noutăți în cadrul echipei conduse de către Marius Vișan.