N. Dumitrescu

Casa de Asigurări de Sănătate a anunțat, ieri, că a publicat pe site-ul instituției lista cabinetelor de medicină de familie care au ca obiect efectuarea activității de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecției cu SARS-COV-2. Link-ul prin care poate fi accesată această listă este https://cas.cnas.ro/casph/post/type/local/lista-furnizorilor-care-au-ca-obiect-efectuarea-activitatii-de-testare-cu-teste-rapide-antigen-din-p.html. ”Persoanele care doresc să se testeze se pot adresa oricărui medic de familie care are încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, conform link-ului de mai sus, indiferent dacă sunt sau nu înscriși pe lista medicului de familie respectiv”, a menționat CAS Prahova, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție. Lista menționată cuprinde un număr de 90 de cabinete ale medicilor de familie, la care se adaugă detalii privind numele cabinetului, adresa, numele medicului de familie, numărul de telefon mobil, inclusiv adresa de email. Cele mai multe cabinete, peste 20, sunt în Ploiești, dar se regăsesc și medici de familie atât din mediul urban, cât și rural, din județ. Testarea pentru Covid-19 în cabinetele medicilor de familie a devenit posibilă după publicarea în Monitorul Oficial, pe data de 11 ianuarie a.c., a Ordinului ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ce reglementează această activitate. La Prahova, cei 90 de medici de familie au încheiat contract cu CAS Prahova, pentru această procedură distinctă, pe data de 14 ianuarie a.c. Testarea se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistența medicală primară sau în cadrul cabinetelor din centrele de permanență, iar informațiile privind persoanele testate sunt raportate în Corona Forms. În baza datelor transmise zilnic de CNAS referitoare la medicii de familie pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte sau acte adiționale pentru activitatea de testare, STS va transmite un mesaj pe telefonul mobil care va conține user-ul și parola de acces în Corona Forms ale fiecărui medic. Validarea și decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activității de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms și pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare. Persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, publicată și actualizată periodic la adresa www.insp.gov.ro. Așa cum s-a anunțat, medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive. Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării.