La sfârșitul acestei săptămâni, duminică mai précis, „lupii” vor merge în Antalya, pentru un cantonament ce se va întinde până pe 11 februarie. Formația noastră își va stabili cartierul general în Lara – la Hotelul Grand Park – și va disputa patru meciuri amicale, numele a trei adversare fiind cunoscute. Astfel, pe 5 februarie, Petrolul o va întâlni pe SKA Rostov, formație clasată pe primul loc în FNL 2 – Grupa 1, cel de-al treilea eșalon valoric al Rusiei, apoi, pe 8 februare, va întâlni pe Metalist Harkov (locul 10 în prima ligă Ucraina), pentru ca pe 10 februarie, cu o zi înainte de întoarcerea acasă, să aibă ca adversară tot o formație din Rusia, divizionara secundă Spartak Moscova-2 (locul 13 în FNL 1).

Accidentări după primul amical

Petroliștii și-au reluat pregătirile după remiza cu Astra (scor 1-1) din primul meci amical al iernii, o serie de jucători acuzând dificultăţi din cauza problemelor medicale apărute. Astfel, Simon Măzărache este așteptat ca, de zilele următoare, să intre în programul normal, în vreme ce Mihai Velisar și Sergiu Părvulescu au fost opriți de la antrenament, după ce au acuzat ușoare accidentări în urma testului de sâmbătă, cu Astra Giurgiu. Mario Bratu și Pană sunt, de asemenea, accidentați, de mai mult timp, astfel că va mai dura până la primul antrenament în efectiv complet.
Vineri sau sâmbătă (ziua și locul urmând să fie stabilite), înainte de plecarea în Turcia, elevii lui Nae Constantin vor susține cel de-al doilea meci de verificare al acestei perioade, în compania colegei de eșalon Unirea Slobozia.