N.D.

Dincolo de concertele săptămânale, din fiecare joi, conducerea filarmonicii ploieștene menține tradiția de a aduce în fața melomanilor prahoveni spectacole aparte, în cadrul cărora evoluează artiști recunoscuți inclusiv peste hotare. Este și cazul concertului ”Jazzt Vivaldi”, prezentat pe 9 noiembrie, de la ora 19.00, de către ImpRoWien, ansamblul compus din Alexandru Marian (vioara I), Grațiela Aranyasi (vioara a II-a), Cătălina Filipescu (violă), Florian Cristian Dragomir (contrabas), Cristian Spătaru (pian) și soprana Rodica Vică. Potrivit reprezentanților Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești, concertul ”Jazzt Vivaldi” se înscrie în tradiția proiectelor asumate de către soprana Rodica Vică, solistă mereu în căutare de interpretări noi și organizări stilistice inovatoare, bazate pe cercetări muzicale de actualitate, viziunea oferită de acest proiect fiind aceea de a reliefa o paralelă a muzicii lui Antonio Vivaldi cu muzica jazz. Din program: Antonio Vivaldi – Armatae face et anguibus – Juditha triumphans – Improvizații pe teme de Giuseppe Verdi; Vivaldi in Transilvania – Improvizații pe teme de Béla Bartók; Antonio Vivaldi – Sposa son disprezzata – Improvizații pe teme de Gustav Mahler; Carnevale di Vivaldi – Improvizații pe teme de Camille Saint-Saëns & Cristian Spătaru; Antonio Vivaldi – Gelido in ogni vena – Farnace – Improvizații pe teme de Astor Piazzolla; Antonio Vivaldi – La Follia – JazzT Variations; Antonio Vivaldi – In furore iustissimae irae – Improvizații pe teme de Igor Stravinsky; Astor Piazzolla – Primavera – Improvizații pe teme de Antonio Vivaldi; Antonio Vivaldi – Agitata da due venti – Griselda – Improvizații pe teme de George Enescu. Biletele, în valoare de 30 lei (tarif întreg), 20 lei (pentru pensionari) și 10 lei (pentru elevi/studenţi) sunt disponibile la casa de bilete a filarmonicii și online, pe filarmonicaploiesti.ro, iar biletele virtuale, pentru vizionarea on-line a evenimentului, sunt disponibile prin intermediul: https://virtualconcerthall.ro/produs/bilet-virtual-transmisie-live-jazzt-vivaldi-9-noiembrie-2021/. S-a făcut precizarea că participarea la concertele filarmonicii este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare.