Nicoleta Dumitrescu

 

Pe cât se chinuie sistemul sanitar românesc să facă față valului patru al pandemiei, pe atât se chinuie și politicienii să-și schimbe măștile, pentru a nu lăsa să se vadă stratul mare de fard care nici chip să acopere ridicolul ieșit la vedere ori de câte ori vreunul dintre ei se încăpățânează să spună că tot ceea ce face este ”pentru țară și popor”.

Au ieșit cei de la USR PLUS în propriile lor aplauze de la guvernare, dar astăzi, când premierul nominalizat de șeful statului, Dacian Cioloș, să refacă echipa guvernamentală trebuie să strângă cele 234 de voturi care să-i asigure învestirea, este anticipată o mare liniște. Și asta deoarece se pare că sunt șanse minime ca Guvernul Cioloș să treacă de votul Parlamentului, în condițiile în care, încă de ieri, când miniștrii propuși de acesta au fost audiați în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului, avizele negative au curs mai rău ca pe bandă.
Cert este că, astăzi, se va consemna o nouă filă a istoriei actuale a României, ]n care se vede că mersul țării este condiționat de orgoliile, de ifosele, de pretențiile și de poftele, pe funcții și beneficii, ale acelora în care electoratul a învestit voturi. O nouă dovadă că struțo-cămilele coalițiilor nu rezistă în România, mai ales când este să treacă proba crizelor de foc, așa cum a fost, de aproape doi ani încoace, cea a pandemiei.
Dincolo de tot și de toate, dacă s-ar fi trecut cu vederea clinciurile și antagonsimul, mai ales între liderii partidelor aflate în arcul guvernamental rupt recent, și că trebuie să primeze profesionalismul și depășirea tuturor obstacolelor, cu totul alta ar fi fost situația în momentul de față. Însă, pentru că fiecare și-a tras jarul pe turta lui, cum se spune, liderii, considerând că sunt cocoțați, fiecare pe propriul lor val, în propriul partid, au presupus că se poate continua în stilul ”merge și așa”. Și de aici scenele repetate de circ, când taberele s-au acuzat reciproc, cum că fiecare în parte ar fi principala vinovată a rostogolirii României într-o altă prăpastie!
Anunțând că liberalii vor fi prezenți, astăzi, în plenul Parlamentului, la ședința în care se vor număra voturile pentru învestirea Guvernului Cioloș, dar că nu își vor exprima votul, Florin Cîțu a precizat că, prin această decizie, PNL arată maturitate(!?!), aducând în discuție, din nou, faptul că are toate soluțiile pe masă și că partidul al cărui președinte este acum va face tot ceea ce poate, evident, pentru români!
Numai că, despre tot ceea ce au putut face partidele și liderii lor, românii au văzut foarte bine. Însă, în dilemă cu ceea ce fac acum sunt chiar și propriii lor membri de partid, de-a dreptul bulversați văzând cât de cameleonici pot fi politicienii când ajung la putere, dar mai ales atunci când o scapă printre degete, chinuiți de propriile orgolii.
Vreo șansă de schimbare în bine? Mai degrabă șanse minime, și asta din cauza faptului că până și fărâma de normalitate ce se pitise sub mască, nu neapărat de frica pandemiei, a fost jucată de politicieni la ruleta hazardului!