În noaptea de luni spre marţi (18/19 octombrie a.c.), în jurul orei 2.00, polițiștii din Sinaia au tras pe dreapta un autoturism care circula pe sensul de mers București – Brașov.
Potrivit unui comunicat al poliţiei prahovene, „la volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din municipiul București, căruia i-au fost solicitate atât documentele personale, cât şi cele ale autoturismului pentru control, acesta prezentând doar documentele maşinii.
Cu ocazia verificării conducătorului auto în baza de date, s-a constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce «RESTRICȚII – REȚINUT»”.
În plus, în condiţiile în care şoferul maşinii avea un comportament ciudat, a fost testat cu aparatul Drug Test, care a indicat prezența unor substanțe psihoactive, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
„Polițiștii au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. De asemenea, întrucât bărbatul se afla sub controlul judiciar, față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore” (comunicat IPJ Prahova).